Aurel Pădureanu, renumitul interpret de romanțe, trăiește o suferință profundă la mai bine de trei ani de la dispariția soției sale, Cornelia Catanga. Potrivit wowbiz.ro, artistul a rememorat momente dureroase din viața sa alături de Catanga, femeia pe care a considerat-o unica iubire a vieții sale, dar și decizii importante pe care le-a luat în amintirea ei.
Ce dezvăluiri a făcut Aurel Pădureanu după ce a dezgropat-o pe Cornelia Catanga
Artistul a mărturisit, cu ochii plini de lacrimi, că a dezgropat trupul neînsuflețit al soției lui întrucât a vrut să se ocupe personal de amenajarea locului de veci, indiferent de dificultăți: „Îmi spuneau mulți că nu se poate, dar eu sunt un luptător. M-a văzut persoana care se ocupa, imediat dispoziție, iar în 2 săptămâni am scos-o. N-am vrut să stau acolo, am stat puțin mai departe. Nu m-am uitat că nu se poate uita.
Aurel Pădureanu a vorbit și despre schimbările din viața sa după pierderea Corneliei. Acesta a fost nevoit să renunțe la vila în care au locuit împreună și să se mute într-un apartament modest în Rahova. A pierdut și o casă în Chitila, iar traiul său s-a schimbat radical. Cu toate acestea, și-a menținut legătura spirituală cu soția sa prin rugăciune și vizite constante la biserică.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Nou beneficiu pentru pensionarele cu venit de până în 3.000 de lei. Ce gratuitate vor primi acestea
Ce face Aurel Pădureanu mereu de la moartea Corneliei Catanga
Artistul a reflectat și asupra trecutului său și asupra sacrificiilor pe care le-a făcut pentru fiul său, Alex, pe care a reușit să-l susțină în școli, în ciuda greutăților financiare. A povestit cum a fost nevoit să vândă bijuteriile din casă pentru a-i asigura educația. Însă, cu toate acestea, Aurel Pădureanu este optimist în privința viitorului fiicei lui Alex și speră ca aceasta să calce pe urmele bunicii sale și să ducă mai departe moștenirea muzicală a familiei.
„De când a murit Cornelia, eu mă duc mereu la biserică. Îmi dă o stare de liniște Divinitatea, bunul Dumnezeu. Mă simt mult mai bine. Mi-a adus o mare bucurie în suflet vestea aceasta. În viață, unde e prea multă fericire, trebuie să vină și o nenorocire. Uite că la mine au fost numai nenorociri în ultimul timp și mi-a trimis Dumnezeu o mare bucurie. Eu sunt convins că fetița o să iasă o solistă cum a fost Cornelia, cu nume mare.
Cornelia a fost un nume foarte mare în România, un nume greu în muzica lăutărească și și-a scris numele în nemurire, atât ea, cât și Nelu Ploieșteanu și Gabi Luncă. Sunt convins că fetița, cu puterea Domnului, va ajunge departe și băiatul meu nu va lăsa ca fetița, dacă o să fie sănătoși și să le ajute Dumnezeu, să nu facă această meserie. Sunt convins de treaba aceasta”, a mai spus Aurel Pădureanu în cadrul emisiunii, potrivit wowbiz.ro.