Cu toții au auzit de spectaculosul fenomen cosmic denumit „auroră boreală ” și de faptul că acesta se manifestă foarte frecvent în zonele aflate la polii Pământului.
Cum se explică fenomenul cosmic
În țara noastră, care este situată la mijlocul distanței dintre Ecuator și Polul Nord, aurora boreală este considerată de către oameni un fenomen extrem de ra r. Însă, specialiștii susțin că acesta este unul frecvent, care nu ar trebui să genereze îngrijorări.
„Un fenomen simplu, se întâmplă des, nu este ceva deosebit. În orice caz, furtunile geo magnetice sunt întâlnite, sunt destul de prezente.”, a spus doctorului în științe Adrian Bîlbă.
Acesta din urmă a adus în prim-plan explicația din spatele cerului roșu, care a putut fi observat din mai multe județe din România, printre care: Timiș, Satu Mare, Arad, Alba, București, Tulcea, Călărași, Brăila și Ialomița, potrivit Meteoplus. Lumina roșiatică a fost produsă de o furtună solară, care a interferat cu stratul atmosferic al planetei noastre.
„Soarele nu bate numai cu fotoni, bate și cu un vânt solar, cu un flux de particule foarte încărcate energetic, care călătoresc cu sute de km/secundă și lovesc atmosferele planetelor, acolo unde există, și le ionizează moleculele din atmosferă.
Noi avem un clopot magnetic, generat de nucleul care se mișcă antispeed, practic rămâne în urma rotației Pământului și generează un câmp magnetic, o energie.”, a argumentat doctorul.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Citește și: Aurora Boreală a putu fi observată din România. Ce a dus la producerea acestui fenomen?
De ce au fost roșii, ci nu albastre, razele fluorescente
Doctorul în științe a mai adus în vedere faptul că, într-adevăr, acest fenomen astrologic este foarte des întâlnit la Polul Nord și la Polul Sud, întrucât învelișul atmosferic ce protejează suprafața terestră nu este atât de gros ca pe toată suprafața Terrei.
„Acest câmp magnetic se pune ca o umbrelă și ne protejează atmosfera de a fi măturată de acest vânt solar.
De asemenea, doctorul în științe a explicat și de ce bolta cerească a fost colorată în roșu, ci nu în nuanțe albastre, ca binecunoscuta auroră de la polii Pământului.
„Lumina s-a văzut dintr-un travers de atmosferă mai groasă, în zona noastră, care reține culoarea albastră și lasă să treacă culoarea roșie. Din cauza asta, aurorele, acolo unde străbat mai mult aer, sunt roșiatice și, dimpotrivă, acolo unde este aerul rarefiat, la poli, le vezi azurii, albăstrui.”, a adăugat omul de știință.
Citește și: Cele șapte locuri în care soarele nu apune niciodată! Ce trebuie să știi dacă vizitezi aceste destinații