Dinu Maxer a fost invitat în cadrul emisiunii „Detectorul de minciuni”, difuzată pe canalul de YouTube theXclusive, despre divorțul de Deea Maxer, la câteva luni de când au semnat actele. Acesta este convins că mai existau motive pentru a continua, dar artista și-a dorit să pună punct.
Dinu Maxer și Deea Maxer ar mai fi putut să continue căsnicia
Au decis să pună punct după aproximativ două decenii de relație, dar Dinu Maxer este convins că el și Deea aveau suficiente motive cât pentru a continua. Cu toate acestea, divorțul a avut loc, iar Dinu este aproape complet vindecat.
„A fost foarte simplu. Dacă exista infidelitate, nu a existat nici de o parte, nici de alta. Dacă exista violență, nu a existat nici de o parte, nici de alta, dacă exista boală, adică, femeia se îmbolnăvește, nu mai poate să facă dragoste cu soțul și, atunci, evident, soțul de duce în stânga și în dreapta
Neexistând problemele astea, a fost extrem de greu, a trebuit să vorbesc, să citesc, să înțeleg exact care au fost subtilitățile unei astfel de separări, pentru că totuși, aveam lucruri pentru care mai puteam să continuăm, gen copiii, gen brand-ul”, a precizat Dinu Maxer.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Dinu Maxer și fosta lui soție încă fac echipă pe plan profesional
Deea Maxer și Dinu Maxer arată că sunt profesioniști și doi oameni maturi, motiv pentru care, continuă să colaboreze din punct de vedere profesional. Cei doi fac echipă atât la evenimentele la care sunt chemați, cât și în afacerea online pe care o au.
Mai mult decât atât, faptul că au doi copii împreună îi face să discute extrem de des, mai ales că se și pot vedea foarte ușor, deoarece Deea și-a cumpărat un apartament, în același bloc, pentru ca cei mici să nu fie departe unul de altul.
„ Avem proiecte împreună, avem nunți împreună și, culmea, au venit și după divorț. M-a sunat cineva, voia un show surpriză la o nuntă, i-am dat mai multe variante de preț, printre care, evident, și show-ul împreună cu Deea și l-a ales pe acela. Pe partea de afacerea noastră online, iarăși colaborăm, în continuare, cam atât.
Trebuie să recunosc că din filme m-am inspirat. Mi s-a părut senzațional, când vedeam, în filmele americane, cum vin și petrec Crăciunul cele două familii, pentru copii. Nu știu dacă vom ajunge chiar acolo, dar... mai e până la Crăciun, la Paște nu am reușit”, a mai povestit acesta.