Avertizare ANM de viscol și ninsoare până vineri! Cod galben în principalele zone ale țării

Author: Lavinia Medrea

Cod galben în principalele zone ale țării

Sursa: PixaBay

Miercuri dimineață, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben de de viscol și ninsori abundente.

Vântul va bate la o viteză de peste 70 de kilometri pe oră, iar zăpada așternută și ninsoarea vor fi viscolite. Intervalul în care codul galben rămâne valabil este 1- 3 februarie. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vom avea parte de ninsori semnificative. 

Avertizare ANM de viscol și ninsoare până vineri

Avertizare ANM de viscol și ninsoare până vineri
[Sursa: PixaBay]

Meteorologii ANM au anunțat ninsori abundente la munte pentru intervalul 1- 3 februarie 2023, iar vântul va sufla cu putere în anumite județe din țară. 

În perioada 1- 3 februarie 2023, va ninge abundent la munte, în special în zona Carpaților Occidentali și în jumătatea de nord a Carpaților Orientali. Ninsoarea va fi cantitativ semnificativă, cu peste 30- 40l/mp. Stratul depus de zăpadă va fi, de asemenea, consistent.

Citește și: Vremea azi, 1 februarie. Temperaturile cresc și se vor situa peste cele normale pentru începutul lunii februarie

Vântul va sufla cu peste 70 de km/oră, iar în zonele cu peste 1.700 de metri altitudine vântul va bate și mai puternic, ajungând la o viteză de peste 90 de km/oră. Vizibilitatea va fi, de asemenea, extrem de redusă.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

În Transilvania și Oltenia este valabil, de asemenea, un cod galben de azi-dimineață, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie.

În cursul zilelor de miercuri și joi, vântul va ajunge să sufle puternic, ajungând la viteze de până la 65 de km/oră, potrivit meteorologii.

Citește și: Prognoza meteo. Cum va fi vremea de Ziua Îndrăgostiților 2023. Prognoza meteo pentru 14 februarie

Temporar, vântul va sufla puternic pe arii restrânse și în restul țării.

Cum va fi vremea în Capitală astăzi, 1 februarie 2023

Chiar dacă dimineața vremea va fi ceva mai rece la București, pe parcursul zilei de miercuri, 1 februarie 2023, temperatura din termometre va crește și va indica valori peste cele normale pentru acest moment al anului. Maxima va atinge 5 grade, iar în noaptea de miercuri spre joi, minima va fi cuprinsă între -3 și -2 grade. În cursul zilei de miercuri pot să mai apară precipitații mixte, slabe din punct de vedere cantitativ, însă vor mai fi și momente cu nori și soare.