Avertizare de călătorie MAE: Crește riscul de incendii în Grecia. Țara europeană care a înregistrat „niveluri record” de emisii de dioxid de carbon

Author: Cristina Mocanu
Actualizat: 28 apr 2024, 01:20

Crește riscul de incendii în Grecia.

Sursa: pexels.com

MAE a anunțat menținerea riscului ridicat de incendii în Republica Elenă.

Ministerul Afacerilor Externe a dat o nouă avertizare de călătorie, pentru turiștii care se îndreaptă spre Grecia.

Avertizare de călătorie pentru Grecia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că autoritățile locale au anunțat, pentru ziua de vineri, 28 iulie 2023, menținerea riscului ridicat de producere a incendiilor de vegetație.

Riscul de incendii este ridicat la gradul 4, iar avertizarea se află în vigoare pentru următoarele regiuni: Attica, Grecia Centrală (Beotia, Evia, Fokida), Peninsula Peloponez (regiunile Corintia şi Argolida), principalele insule din Marea Egee (zona de sud- Kos, Kalymnos, Rodos şi Karpatos, respectiv de nord- Lesbos, Chios, Samos, Ikaria) şi Insula Creta (regiunea Heraklion şi Lasithi).

Citește și: ,,Așa arată iadul pe pământ’’ Cum se vede, din spațiu, amprenta pe care incendiul și-a pus-o asupra insulelor grecești

Într-un comunicat de presă, MAE spune că: ”Având în vedere faptul că în ultima perioadă de timp, din cauza condiţiilor meteorologice extreme, pe teritoriul acestei țări sunt înregistrate mai multe incendii de vegetație, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să se informeze, înainte de începerea călătoriei, în legătură cu situația existentă pe traseu şi la destinație şi să evite deplasarea în zonele în care există incendii în desfășurare sau un risc iminent de producere a acestora”.

[Sursa: pexels.com]

“Ministerul Afacerilor Externe reamintește cetățenilor români că legislația elenă interzice și sancționează drastic orice activitate în aer liber care poate produce scântei sau foc și poate genera astfel apariția unui focar de incendiu. Cetățenii români care observă producerea unui incendiu pot anunța imediat evenimentul la numerele de telefon 112 (număr unic de urgență) sau 199 (serviciul de pompieri).

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 și Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.”, mai scrie pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Externe.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citește și: Grecia arde! După Rhodos, și Corfu este evacuată! Mii de turiști și localnici așteaptă să fie evacuați din calea flăcărilor

Grecia a înregistrat un nivel record de emisii de dioxid de carbon

Din cauza incendiilor din această lună, Grecia a înregistrat cele mai mari emisii de dioxid de carbon de la incendiile forestiere din ultimele două decenii pentru luna iulie.

Conform unui comunicat oferit de Serviciul de Monitorizare a Atmosferei al Copernicus (GFAS), „emisiile de la aceste incendii au fost cele mai mari pentru această perioadă în Grecia din ultimii 21 de ani”.

Începând cu data de 17 iulie 2023, au apărut mai multe incendii care au afectat Attica regiunea Atenei, şi insula Rodos, iar „emisiile de la aceste incendii au atins niveluri record”, „cu un total de o megatonă de emisii de dioxid de carbon între 1 şi 25 iulie, aproape dublul cantității record din iulie 2007”.

Omul de știință, Mark Parrington, a declarat că: "actualul val de căldură care afectează Grecia şi Marea Mediterană a crescut riscul de incendii de vegetație, ceea ce se reflectă în intensitatea mare a incendiilor de vegetație din jurul Mediteranei".

De asemenea, la sfârşitul lunii iunie, emisiile de dioxid de carbon de la incendiile istorice din Canada au depășit deja recordul naţional anual.

Sursă: mae.ro