Potrivit ANM, avertizarea vizează următoarele județe: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Brașov, Covasna, Harghita, Bacău, Neamț, Suceava și Botoșani.
Cod galben de ploi și vijelii în 10 județe din țară
În aceste zone se vor înregistra perioade de instabilitate atmosferică, manifestate prin: averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat și grindină.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Cantitățile de apă vor varia între 15 și 25 l/mp, cu izolat peste 30-40 l/mp, în intervale scurte de timp sau prin acumulare.
Pe lângă județele menționate, astfel de manifestări vor apărea și în restul zonei montane. Marți, instabilitatea atmosferică se va accentua în sud-estul țării.
Prognoza meteo pentru Capitală
În București, prognoza specială emisă de ANM prevede cer noros și ploi posibile în cursul nopții de luni spre marți. De luni, ora 18.00, până marți, ora 10.00, cerul va fi temporar noros, cu averse și descărcări electrice posibile din a doua parte a nopții.
Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura minimă va fi cuprinsă între 17 și 20 de grade.Citește și: Se schimbă vremea în România. În ce județe din țară sunt așteptate averse torențiale și vijelii
ANM recomandă cetățenilor din zonele vizate să fie precauți și să urmărească actualizările meteorologice pentru a lua măsuri adecvate în cazul fenomenelor severe.