Avertizment OMS: Consumul de alcool inrautateste efectele imbolnavirii cu coronavirus

Autor: L.S.
Actualizat: 25 ian 2021, 22:10

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că riscul de contractare a Covid-19 este mai crescut în cazul persoanelor care consumă alcool

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că riscul de contractare a Covid-19 este mai crescut în cazul persoanelor care consumă alcool şi a recomandat autorităţilor din întreaga lume să încerce să limiteze accesul la acesta în perioada de izolare, relatează CNBC, potrivit news.ro.

OMS a spus că mai multe boli transmisibile şi nestransmisibile care pot face o persoană mai vulnerabilă privind contractarea de Covid-19 sunt asociate consumului de alcool.

Oamenii ar trebui să reducă la minim consumul de alcool oricând, dar mai ales în timpul pandemiei de Covid-19”, a transmis organizaţia.

Consumul de alcool poate înrăutăţi simptomele date de Covid-19.

„A lcoolul compromite sistemul imunitar al organismului şi creşte riscul de efecte adverse ale sănătăţii”, a explicat biroul european al OMS, făcând referire la consumul ridicat înregistrat pe continent în această perioadă.

În plus, a mai avertizat că alcoolul poate accentua problemele de sănătate mintală şi de comportament, mai ales în ţările în care autorităţile au impus măsuri stricte de distanţare socială.

OMS a atenţionat şi asupra „miturilor periculoase” potrivit cărora consumul în cantităţi mari de alcool tare poate ucide coronavirusul.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

„Nu îl ucide”, a infirmat organizaţia, adăugând că, dimpotrivă, poate cauza probleme serioase de sănătate, inclusiv decesul.

Aproximativ 3 milioane de decese înregistrate anual sunt atribuite consumului de alcool.

Şi americanii îşi fac stocuri de alcool. Vânzările în SUA au crescut cu 22% în magazine, în săptămâna încheiată pe 28 martie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Nielsen.

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, organizaţia de care ţine OMS, a avertizat la începutul acestei luni că, în această perioadă, lumea este martoră la o „creştere înspăimântătoare a violenţei domestice”. El a precizat că stresul social şi economic provocat de pandemie şi restricţiile de mobilitate au contribuit la creşterea abuzurilor.

Citeste si: Coronavirus- Cazurile de violenta domestica au crescut dupa impunerea carantinei

Citeste si: Coronavirus: evolutia bolii! In a cata zi se simt cel mai rau infectatii si cate zile dureaza boala

Citeste si: Coronavirus- Descoperirea recenta a japonezilor: Covid-19 se ia si prin conversatie. Ce e de facut