Adrian Cuculis, avocatul familiilor celor doi tineri uciși la 2 Mai, a fost invitat în platoul emisiunii „Follow us!” pentru a aduce în prim-plan noi detalii din cazul lui Vlad Pascu.
Ce se va întâmpla cu procesul în care este judecat Vlad Pascu
Părinții lui Sebi și ai Robertei, victimele făcute de șoferul drogat, au solicitat înlăturarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din dosarul de la 2 Mai, iar cererile li s-au aprobat.
„Președinta Judecătoriei Mangalia a preluat acest dosar și mâine ne vedem la termen.(...) Doamna judecător (n.r. Ancuța Popoviciu) nici nu mai face parte din acea instanță”, a explicat avocatul Adrian Cuculis.
Odată cu schimbarea judecătorului, întreg cazul va fi probat din nou, de la cap la coadă, ceea ce înseamnă că martorii vor fi rechemați pentru a povesti cele întâmplate la 2 Mai.
„Trebuie să faci probele astea nemijlocit. Este un dosar care a căpătat o turnură neobișnuită”, a
Însă, cu toate acestea, avocatul va avea prilejul de a solicita schimbarea încadrării lui Vlad Pascu: „ Mâine noi, în acuzare, vom solicita două lucruri, în primul rând să se redezbată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, iar dacă cererile astea se vor admite, lucrurile chiar o vor lua pe o direcție inversă”.
Ce pedeapsă ar putea primi Vlad Pascu
Schimbarea încadrării reprezintă un pas esențial în cazul dosarului 2 Mai, întrucât, dacă respectivele cereri vor fi admise, procesul nu se va finaliza atât de rapid precum și-ar fi dorit familia Pascu.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
„Ar însemna o readministrare a cererii pe care Vlad Pascu a depus-o la termenul de judecată, prin care solicita să meargă pe procedura simplificată, adică: «recunosc faptele și totul e în regulă»”, a mai spus avocatul.
Avocatul Adrian Cuculis estimează că Vlad Pascu, judecat după Legea Anastasia și Legea 2 Mai, va primi o pedeapsă de maximum 10 ani de închisoare cu executare, iar acesta crede că și judecătorul se va orienta către o astfel de pedeapsă.
În cadrul emisiunii, invitatul a mai explicat că, în cazul în care Pascu va fi la regim închis, în penitenciar, acesta nu va avea dreptul să muncească pentru a-și reduce anii de pedeapsă.
Urmăriți totul în materialul video de mai jos: