Organizatorii pun la punct ultimele detalii ale Târgului de Crăciun din Sibiu, pregătind o deschidere grandioasă a sezonului de iarnă. Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide la jumătatea lunii noiembrie, iar turiștii și locuitorii orașului așteaptă cu nerăbdare să vadă toate surprizele realizate de organizatori. Iată ora la care se deschide Târgul de Crăciun din Sibiu, dar și toate atracțiile pentru sezonul de iarnă al anului 2024.
Când se deschide Târgul de Crăciun din Sibiu?
Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide la data de 15 noiembrie 2024, începând cu ora 18:30, atunci când vor fi aprinse toate luminițele festive din oraș. La acea oră va străluci și bradul adus în Piața Mare. Tema Târgului de Crăciun din Sibiu pentru anul 2024 este Christmas Unboxed, iar organizatorii au anunțat nenumărate surprize organizate pe întreaga perioadă a târgului, dar și experiențe de neuitat pentru cei de toate vârstele.
Târgul de Crăciun din Sibiu poate fi vizitat între 15 noiembrie 2024 și 5 ianuarie 2025, oferindu-le turiștilor peste două luni la dispoziție pentru a experimenta sărbătorile de iarnă într-un cadru unic și apreciat de sute de mii de persoane pe parcursul anilor. Organizatorii au decis ca în anul 2024 să extindă Târgul de Crăciun din Sibiu, astfel încât să existe atracții în mai multe puncte cheie ale orașului, precum: Piața Mare, Piața Mică și Piața Huet.
Fiecare zonă a orașului Sibiu pune la dispoziția turiștilor atracții diferite.
Piața Mică va fi dedicată copiilor, având o temă specifică, mai exact „Santa’s Land”. Cei mici se vor putea bucura de carusel, trenuleț și sania virtuală a lui Moș Crăciun. Și clădirile din Piața Mică se vor transforma în perioada 15 noiembrie 2024- 5 ianuarie 2025, fiind proiectate diferite imagini spectaculoase pe fațadele acestora.
Piața Huet este perfectă pentru persoanele îndrăgostite sau pasionate de fotografie, oferindu-le ocazia să se plimbe sub instalația de copaci iluminați, potrivit targuldecraciun.ro.
Programului Târgului de Crăciun din Sibiu 2024
Program zilnic:
Luni – Vineri: 11:00 – 22:00
Sâmbătă – Duminică: 10:00 – 22:00
Zile cu program special:
Zile de Crăciun:
• 24 decembrie: 10:00 – 16:00
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
• 25 decembrie: 16:00 – 22:00
• 26 decembrie: 10:00 – 22:00
Zile din preajma Revelionului:
• 31 decembrie: 10:00 – 16:00
• 1 ianuarie: 16:00 – 22:00
• 2 ianuarie 2024: 10:00 – 19:00
Zile speciale de Sărbători:
• 30 noiembrie și 1 decembrie: 10:00 – 22:00