BAC 2019: Când află elevii care au depus contestații rezultatele

Autor: R.V.

Elevii care nu au fost mulţumiţi de nota obţinută la probele de Bac au putut depune contestaţii ce vor fi soluţionate în următoarele zile.

Din totalul candidaţilor înscrişi (136.091), s-au prezentat 129.166 de candidaţi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 84 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului national de Bacalaureat.

Rata de promovare, înainte de contestaţii, la prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat, este de 67,2%, însă rezultatele finale vor fi diferite după soluţionarea reexaminării lucrărilor celor care au cerut-o.

Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afişate luni, 8 iulie, la ora 10:30, atât în centrele de examen, cât şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. Contestaţiile au putut fi depuse luni între orele 12:00 şi 16:00.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Rezultatele finale la BAC 2019 vor fi făcute publice sâmbătă, 13 iulie, potrivit mediafax.ro.

Nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

 

Taguri: