Elevii de clasa a XII-a au susținut azi proba scrisă la Limba și literatura română în cadrul examenului de Bacalaureat 2024. Subiectele au fost concepute pentru a evalua capacitatea de analiză și interpretare a textelor literare. Iată ce a picat azi la subiectul al III-lea pentru profilul real:
Ce au avut de rezolvat elevii clasei a XII-a la subiectul al treilea la Limba și literatura română?
Luni, 1 iulie 2024, a început Bacalaureatul 2024, cu prima probă scrisă la Limba și literatura română. Emoțiile elevilor au fost extrem de mari, mai ales până ce aceștia au primit subiectele.
Astfel, la subiectul al treilea aceștia au avut de rezolvat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularități ale unei nuvele studiate. Candidații au putu alege una dintre nuvelele pe care le-au studiat pe perioada liceului, împreună cu profesorii.
Mai exact elevii au avut de rezolvat la Subiectul I, la profilul real, un text din ”O vizită la Tudor Arghezi”, de Gabriel Dimisianu și mai multe cerințe legate de acest text la care trebuiau să răspundă. La subiectul al doilea au primit un fragment din ”Omul cu mârțoaga”, o piesă de teatru a autorului român George Ciprian, iar la Subiectul III de la profil real candidații au avut de făcut un eseu de 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile unei nuvele studiate.
Astfel, la ultimul subiect, cel mai amplu al examenului de Bacalaureat, candidații de la profilul real au avut de scris un eseu de minim 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile nuvelei „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici.
Potrivit știrilorprotv.ro, acestea sunt subiectele care le-au picat azi elevilor de clasa a XII-a real la probă scrisă la Limba și literatura română din cadrul BAC 2024:
Acestea sunt subiectele în format PDF:
Subiecte Bacalaureat 2024 proba scrisă la Limba și literatura română
De asemenea, în jurul orei 15:00, vom reveni cu subiectul al treilea în format PDF, în cadrul acestui articol, iar în acest articol veți putea vedea toate subiectele pe care le-au avut de rezolvat candidații.
Care este calendarul Bacalaureatului din acest an pentru probele scrise?
Potrivit calendarului oficial transmis de Ministerul Educației, probele scrise se vor desfășura după următorul program:
1 iulie 2024: Limba și literatura română (proba E.a)
2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului (proba E.c)
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării (proba E.d)
5 iulie 2024: Limba și literatura maternă (proba E.b)
Care sunt regulile pe care elevii clasei a XII-a trebuie să le respecte la BAC 2024?
Conform regulamentului oficial lansat de Ministerul Educației, examenul începe în fiecare zi la ora 9:00, moment în care subiectele le sunt distribuite candidaților, în sălile de clasă. De menționat este faptul că elevii pot să intre în săli până la ora 8:30, având asupra lor actul de identitate. Proba scrisă durează trei ore din momentul în care toate subiectele au fost distribuite fiecărui elev.
Atât subiectele cât și baremele de la toate probele scrise din cadrului examenului de Bacalaureat se vor afișa zilnic pe subiecte.edu.ro, dar și pe site-ul nostru kanald.ro, în format PDF.
Subiectele pentru profilul real au fost realizate pentru a evalua competențele elevilor în literatură, coerența și claritatea exprimării, precum și respectarea normelor lingvistice și argumentative. Toate lucrările scrise urmează să fie corectate conform criteriilor stabilite de Ministerul Educației, asigurând o corectitudine maximă în notare.
Elevii care vor să promoveze examenul de Bacalaureat 2024 trebuie să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă și o medie generală de cel puțin 6.
Astfel, pentru a fi declarat promovat la examenul național de Bacalaureat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative:
- Să susțină probele de evaluare a competențelor
- Să susțină toate probele scrise și să obțină minimum nota 5 la fiecare dintre acestea
- Să obțină cel puțin media 6 la probele scrise
Toate probele se vor desfășura sub supraveghere audio-video strictă pentru a preveni orice tentativă de fraudă. Elevii au fost instruiți să respecte regulile, inclusiv interdicția de a folosi telefoane mobile sau alte dispozitive electronice în timpul examenului.
Rezultatele obținute de fiecare candidat la probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale sunt exprimate prin stabilirea nivelului de competență corespunzător, conform grilelor naționale sau europene. Nu se acordă note sau calificative de tip admis/respins.
Elevilor le este interzis să intre în sălile de examen cu manuale, dicționare, notițe sau orice alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Totodată, telefoanele mobile sau orice alte mijloace electronice de calcul/comunicare sunt strict interzise. Încălcarea acestor dispoziții duce automat la eliminarea candidatului, indiferent dacă respectivele materiale au fost sau nu utilizate.