Elevii de clasa a XII-a care vor să susțină examenul de Bacalaureat 2022 în prima sesiune, cea organizată în această vară, trebuie să știe că pe data de 23 mai încep înscrierile pentru BAC 2022. Cum arată cererea de înscriere pentru examenul de Bacalaureat și ce trebuie să știe elevii?
Înscrieri Bacalaureat 2022. În ce perioadă se pot înscrie elevii la BAC 2022
Elevii de clasa a XII-a au la dispoziție 5 zile pentru a se înscrie în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2022. Ministerul Educației a anunțat că înscrierile pentru examenul de BAC 2022 au loc în perioada 23-27 mai 2022.
În acest interval de timp, elevii de clasa a XII-a trebuie să completeze cererea tip de înscriere, dar și tabelul de înscriere.
„Înscrierea la sesiunile examenului național de bacalaureat 2022 se face prin completarea documentelor-tip de înscriere de către candidați în perioada 9-10 mai 2022 – pentru sesiunea specială, în perioada 23-27 mai 2022 – pentru sesiunea iunie-iulie, respectiv în perioada 18-25 iulie – pentru sesiunea august septembrie”, a precizat Ministerul Educației, potrivit edupedu.ro.
Ultima zi de înscriere la BAC 2022, sesiunea de vară, este 27 mai 2022.
Aceasta este ziua în care elevii de clasa a XII-a vor termina cursurile, aceștia urmând să se pregătească pentru examenul de Bacalaureat 2022. Probele orale vor începe pe data de 6 iunie, acestea fiind urmate de probele scrise, programate în perioada 20-23 iunie 2022. Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2022 vor fi afișate pe 27 iunie 2022. Ulterior, elevii nemulțumiți de notele obținute vor avea posibilitatea de a depune contestații, urmând ca acestea să fie rezolvate, iar notele finale să fie anunțate pe 1 iulie 2022.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Calendar Bacalaureat 2022, sesiunea de vară:
- 23 – 27 mai 2022 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 27 mai 2022 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 6 – 8 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
- 8 – 9 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
- 8 – 10 iunie 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D
- 13 – 16 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
- 20 iunie 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
- 21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
- 22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
- 23 iunie 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
- 27 iunie 2022 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
- 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
- 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale
Cererea tip de înscriere la BAC 2022 pe care elevii de clasa a XII-a trebuie să o completeze
Pentru a putea susține probele examenului de Bacalaureat 2022, elevii de clasa a XII-a trebuie să completeze cererea tip de înscriere, dar și tabelul de înscriere.
În cadrul cererii de înscriere, candidații pot opta pentru recunoașterea/ echivalarea unor probe susținute în anii anteriori/ sesiunile anterioare, lucru pe care îl pot face completând și partea a II-a a cererii de înscriere la BAC 2022.
Elevii care au obținut premii la concursuri/ olimpiade școlare internaționale la o disciplină inclusă în lista disciplinelor de Bacalaureat pot cere echivalarea probei scrise respective. Pentru a face acest lucru trebuie să completeze și partea a III-a din cererea tip de înscriere la Bacalaureat 2022. Pentru ca proba să fie echivalată, elevii de clasa a XII-a trebuie să atașeze și o copie a diplomelor sau diplomei din care să reiasă obținerea unor premii la concursuri/ olimpiade școlare internaționale.
Aceasta este cererea tip de înscriere la BAC 2022:
Iată tabelul de înscriere la Bacalaureat 2022:
Citeste si: Înscrieri Bacalaureat 2022. Ce acte sunt necesare pentru înscrierea la examenul de BAC 2022