Băiatul lovit de tren la Vatra Dornei, operat timp de 13 ore. Medicul Sidonia Susanu, care i-a replantat Alexiei ambele brațe, a reușit să-i replanteze piciorul adolescentului

Author: Diana Tilă

Un băiat a fost lovit de tren în zona Gării Vatra Dornei Bai, iar medicii au reușit să-i replanteze piciorul.

Un băiat în vârstă de 15 ar fi avut căștile pe urechi și telefonul în mână și nu a observat apropierea trenului, motiv pentru care a fost prins sub tren, în apropiere de Gara Vatra Dornei Băi. Adolescentul a fost la un pas să-și piardă piciorul, însă, din fericire, medicul Sidonia Susanu, care a reușit să-i replanteze Alexiei ambele brațe, a reușit să îi replanteze piciorul băiatului.

Citește și: Un băiat a fost lovit de tren în zona Gării Vatra Dornei Bai. Medicii încearcă să-i replanteze piciorul

Băiatul lovit de tren la Vatra Dornei, operat timp de 13 ore. Medicii au reușit să-i replanteze piciorul

Intervenția chirurgicală a durat 13 ore, medicii de la Spitalul pentru Copii "Sfânta Maria" din Iași reușind astfel să-i salveze piciorul băiatului de 15 ani.  

Tânărul Cristian este elev în clasa a noua la liceul din Vatra Dornei, iar pe pagina de Facebook a instituției de învățământ se face apel la donarea de sânge. Joi, un autocar cu 50 de locuri îi va transporta pe cei care pot dona sânge la Suceava, pentru recoltare.

Citește și: Un șofer în vârstă de doar 22 de ani, din Vaslui, a rămas cu picioarele blocate sub bordul mașinii după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp. În ce stare se află acum

Cu toate că operația de replantare a piciorului amputat a fost un succes, pe băiat îl așteaptă alte numeroase intervenții medicale în perioada următoare.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului pentru Copii "Sf.Maria" din Iași, dr Solange Tamara Roșu, a declarat presei că acum băiatul se află la terapie intensivă, sub supraveghere continuă de specialitate.

"În timpul intervenției s-a făcut osteosinteza gambei stângi și i-au reimplantat gamba stângă.

De asemenea, a suferit o intervenție de splenectomie. Funcțiile vitale și plasmafereza au fost menținute și realizate de echipa ATI", a explicat dr. Solange Tamara Roșu.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?

După accident, băiatul a fost transportat de urgență cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Copii "Sf Maria" din Iași. Adolescentul a fost dus direct în blocul operator, unde o echipă de chirurgi pediatri, chirurgi plasticieni, ortopezi, pediatri, medici de anestezie și terapie intensivă, neurochirurgi au decis care va fi atitudinea terapeutică.

Citește și: Accident teribil în Gorj. O mașină plină cu mineri s-a răsturnat de pe un pod: 3 oameni au murit. Directorul Complex Oltenia: "Nu am pus eu 25 de persoane într-un mijloc de transport""

"Membrul amputat a ajuns la spitalul nostru odată cu pacientul. Echipa multidisciplinară va decide atitudinea terapeutică. Pacientul a suferit amputaţie de gambă stângă, traumatism cranio-cerebral, contuzie toraco-abdominală. Se află în şoc postraumatic, şoc hemoragic. Respiră spontan, este conştient. Au fost instituite măsuri de suport vital, se fac explorări imagistice şi consult multidisciplinar. A fost dus în blocul operator.

Echipa multidisciplinară decide care este metoda terapeutică.

Fiecare caz are particularitatea lui. Echipa terapeutică va decide. Impactul pe care îl au astfel de traume este major", a declarat dr. Solange Roşu, potrivit Agerpres.

Citește și: Situație dramatică în Capitală! O fetiță de 13 ani a fost lovită de metrou la stația Unirii. Ce s-a întâmplat cu copila?