Echipa Asta-i România a mers pe drumul oilor, în Țara Secașelor, acolo unde oamenii încă se mai încăpățânează să mențină vie o tradiție de peste 100 de ani. Pentru familia Crețu, oieritul înseamnă stil de viață, muncă asiduă și sacrificiu continuu. Dar oricât de greu ar fi, ciobanii spun că nu ar da mâncarea de la stână pe cea de la supermarket și nici telemeaua de Sibiu pe făina de greieri.
Baladă mioriței moderne! Ciobanii, telemeaua și făina de greieri! Sătenii din Țara Secașelor încă se mai încăpățânează să mențină vie o tradiție de peste 100 de ani
Echipa Asta-i România a ajuns în județul Sibiu, în Țara Secașelor, un colț de Românie tradițională, în care modernismul n-a ajuns încă să își lase amprenta, să strice rostul ciobanilor din tată în fiu.
Familia Crețu este una dintre puținele care au ales să ducă mai departe oieritul, o tradiție care mai devreme sau mai târziu tot se va stinge.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
La fermă, ziua începe înaintea zorilor și se termină poate tot atunci. Este mereu multă treaba și nu e vreme de stat. Fiecare are sarcinile sale și niciunul nu se da deoparte când e vorba de muncă. Nu există sărbători, sâmbătă sau duminică, e viață grea dar oierii nu și-o pot imagina altfel.
Valer Crețu s-a învățat de mic cu animalele. Fugea de la școală să dea oile vecinului în strungă. Părinții săi nu aveau oi și nu erau de acord că el să stea la animale, dar ii erau așa de dragi încât și-a dorit să aibă propria lui turmă într-o zi. Atâta timp cât îl vor ține puterile nu va renunța să crească oi, considerând că niciun sacrificiu nu e prea greu pentru animale.