Cum arată moneda lansată astăzi de Banca Națională a României. Un exemplar costă câteva sute de lei. Ce trebuie să știe colecționarii

Author: Cristina Mocanu
Actualizat: 12 sep 2023, 03:40

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR

Sursa: MediaFax Foto

Începând cu data de 12 decembrie 2022, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema “90 de ani de la nașterea lui Fănuș Neagu”.

cu tema “90 de ani de la nașterea lui Fănuș Neagu”.

Cine a fost Fănuș Neagu

Fănuș Neagu s-a născut la 5 aprilie 1932, în comuna Grădiștea de Sus, județul Brăila, într-o familie de țărani. Acesta a devenit cunoscut ca fiind scriitor și publicist.

În anii 1953 – 1954, a devenit profesor suplinitor la Școala generală din comuna Largu, Galați, iar  timp de trei ani, a lucrat ca redactor la cotidianul „Scânteia tineretului”.

În 1954, a debutat literar cu nuvela „Dușman cu lumea”, apărută în revista „Tânărul scriitor”, iar între anii 1954-1956, a fost redactor la revista „Luceafărul”.

Acesta a colaborat cu articole, reportaje, povestiri la foarte multe ziare şi reviste, a prefațat diverse cărți cu profil sportiv sau turistic şi a mai publicat „tablete” sportive, foarte pitorești, în „România literară”, adunate în volumele „Cronici de carnaval” (1972) şi „Cronici afurisite sau Poeme cântate aiurea” (1977).

În anul 1985 i-au fost jucate piesele „Echipa de zgomote”, la Teatrul Majestic, şi „Olelie”, la Teatrul Național din București.

De asemenea, acesta a publicat romanele „Frumoșii nebuni ai marilor orașe. Fals tratat despre iubire” (1977) şi „Scaunul singurătății” (1988), ambele obținând Premiul Uniunii Scriitorilor.

Citește și: O nouă monedă apare în România. Ce valoare va avea și cum arată pe față și pe verso. FOTO

O parte dintre nuvelele şi povestirile sale au fost traduse şi incluse în numeroase antologii apărute în străinătate.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

În anul 1990, a devenit director al săptămânalului „Țara”, iar în 1991, a reluat împreună cu Eugen Simion, Marin Sorescu şi Valeriu Cristea publicarea revistei „Literatorul”.

Fănuș Neagu a decedat la data de 24 mai 2011

BNR lansează o monedă cu tema “90 de ani de la nașterea lui Fănuș Neagu”

Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, începând de luni, 12 decembrie, o monedă din argint cu tema 90 de ani de la naștere lui Fănuș Neagu.

Pe spatele monedei va fi redată memoriala Fănuș Neagu, un fragment din romanul "Îngerul a strigat", inscripția în arc de cerc "România", stema României, valoarea nominală "10 LEI" și anul de emisiune "2022".

Moneda lansată de Banca Națională a României
[Sursa: bnr.ro]

Citește și: Este OFICIAL: Cea mai nouă monedă care intră în circulaţie în România. Anunţul vine de la BNR

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de broșuri de prezentare, precum şi de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Potrivit BNR, tirajul maxim pentru moneda de argint este de aproximativ 5.000 de exemplare, iar prețul unei singure monede va fi de 480,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare şi certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 90 de ani de la nașterea lui Fănuș Neagu vor avea putere circulatorie doar teritoriul României, iar lansarea în circuitul numismatic a acestor monede va fi realizată prin sucursalele regionale din București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași şi Timiș ale Băncii Naționale a României.

Sursă: bnr.ro