Elevii și studenții vor putea cere bani de la stat pentru a-și cumpăra calculatoare. Este vorba despre Programul Euro 200.
Potrivit Programului, tinerii din țara noastră cu vârsta de până la 26 de ani, elevi sau studenți ai învățământului de stat sau particular acreditat pot primi, în cadrul programului “Euro 200”, un ajutor de stat în vederea cumpărării unui calculator nou, fie el de tip desktop, laptop sau netbook, relatează avocatnet.ro .
Suma primită de fiecare aplicant pentru un calculator nou este de 200 de euro. Cei care pot aplica trebuie să provină dintr-o familie cu un venit brut lunar pe membru de familie de până la 250 de lei.
Calendarul programului Euro 200
Iată cum arată Calendarul programului Euro 200, potrivit Ordinului ME 3.020/2022, apărut în luna ianuarie a acestui an:
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
- depunerea cererilor și dosarelor cu actele doveditoare - 14 aprilie;
- afișarea pe site-ul ME a listei nominale a beneficiarilor - 3 iunie;
- depunerea contestațiilor- 6-10 iunie;
- rezolvarea contestațiilor- 13-17 iunie;
- eliberarea bonurilor valorice către beneficiari - 16-31 august;
- achiziționarea de calculatoare - 16 august-14 octombrie.
Configurația minimă a calculatorului pentru care se cere finanțare
Iată care este configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru care se cere ajutor financiar de la stat, potrivit HG 1.294/2004:
- pentru desktop - procesor Dual Core sau echivalent; FSB minimum 800 MHz; frecvență procesor minimum 2.300 MHz; HDD minimum 250 GB; RAM tip DDR3 minimum 4 GB; unitate DVD; monitor LCD minimum 17“; tastatură, mouse optic;
- pentru laptop - procesor minimum Dual Core sau echivalent; frecvență procesor minimum 2.000 MHz; RAM tip DDR3 minimum 4 GB; HDD minimum 250 GB; diagonală minimum 15“; rezoluție minimum 1.366 x 768; DVD;
- pentru netbook sau echivalent - procesor Intel Atom sau echivalent; tip procesor minimum N450 sau echivalent; HDD SATA minimum 250 GB; RAM DDR3 minimum 1 GB; diagonală minimum 10“.
Citeste si: Vești bune pentru cetățenii din Polonia! Se dublează salariul minim începând cu anul 2023