Bani de la stat pentru românii care au mașini mai vechi de 15 ani. Ce sumă este oferită de autorități

Autor: Bianca Hriscu
Actualizat: 11 oct 2022, 03:45

Românii pot primi bani din partea statului dacă își duc la casat mașinile vechi

Sursa: pexels

Românii care au mașini mai vechi de 15 ani pot primi bani din partea statului, asta dacă decid să le ducă la casat. Iată ce sume de bani sunt promise de autorități și care este scopul noului program.

Pe străzile din România circulă aproximativ 250.000 de mașini vechi, iar Guvernul își dorește să elimine cât mai multe dintre aceastea pentru a reduce nivelul de poluare. În acest context, pot primi bani de la stat toți cei care au mașini mai vechi de 15 ani. Ce anunț au făcut reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu (AFM)?

Proprietarii mașinilor mai vechi de 15 ani pot primi bani din partea statului. Ce trebuie să facă?

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că își dorește să desfășoare un proiect în parteneriat cu autoritățile locale prin care să ducă la eliminarea mașinilor vechi de pe străzile din România. Astfel, românii care au mașini mai vechi de 15 ani pot primi o sumă de până la 3000 de lei din partea statului dacă duc mașina la casat, bani pe care îi pot folosi după bunul lor plac.

Programul este diferit de cel cunoscut sub numele de „Rabla”, acolo unde proprietarii mașinilor vechi sunt obligați să își achiziționeze un autoturism nou.

Noul proiect presupune ca Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) să asigure un buget de 1500 de lei, iar restul de bani să fie oferiți de administrația locală, ceea ce înseamnă că suma pe care o poate primi proprietarul unei mașini mai vechi de 15 ani poate să fie mai mică sau mai mare de 3000 de lei.

„Noi vom acoperi 1.500 de lei din această sumă, restul e responsabilitatea autorităților locale, dar acestea pot decide să ofere și alte lucruri în schimbul mașinii. Biciclete, trotinete electrice, depinde de ei”, a precizat Lorand Fulop, șeful Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), potrivit economedia.ro.

Aceste informații se vor regăsi într-un program pe care Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și Ministerul Mediului îl va prezenta în zilele următoare.

Citeste si: Înmatriculare auto 2022. Cât costă și care sunt actele de care ai nevoie pentru înmatriculare auto în 2022

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Prin intermediul acestui proiect, autoritățile din România vor să respecte promisiunea făcută în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), mai exact că până în 2026 vor îndepărta aproximativ 250.000 de mașini vechi de pe străzile României. Aceste măsuri sunt menite să reducă nivelul de poluare din România.

Pe străzile din România circulă foarte multe mașini cu un grad de poluare ridicat.

Datele arată că 22% din mașini au o vechime de peste 20 de ani, 27,1% o vechime de 16-20 de ani  și 30,1% dintre mașini au o vechime cuprinsă între 11 și 15 ani, potrivit promotor.ro.

Acest lucru înseamnă că mai bine de jumătate din mașinile din România au o vechime de peste 10 ani.

„La Rabla și Rabla Plus trebuie să cumperi o mașină. Aici autoritatea publică locală poate să spună: nu vreau să cumperi altă mașină. Dacă renunți la mașina ta și mergi cu bicicleta, cu mijloacele de transport în comun, cu orice altă alternativă, eu te bonusez, te ajut. Într-o colaborare cu ei, cred că putem găsi soluții foarte interesante. Ne trebuie un cadru flexibil, astfel încât fiecare să poată găsi soluții adecvate pentru situația locală. Poate să vină autoritatea locală cu o variantă de biciclete, sau cu un bonus mai mic.”, a precizat ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Citeste si: Când începe programul Rabla 2022. Ministrul Tanczos Barna a făcut anunțul