In contextul epidemiei cu cornavirus, angajatii din centrele de batrani ar putea primi stimulente substantiale
O nouă inițiativă legislativă vizează acordarea de compensații financiare pentru angajații care lucrează în centrele de îngrijire a bătrânilor, fie că este vorba despre centre rezidențiale fie să este vorba despre îngrijirea acestora la domiciliu, indiferent dacă sistemele sunt administrate de stat sau privat.
La ora actuală 36.000 de bătrâni sunt îngrijiți prin intermediul acestor servicii.
”[...] din experienţa altor state în care efectele pandemiei s-au instalat mai devreme, există un risc major ca aceste centre în care beneficiarii sunt vârstnici să devină focare de infecție care să pună în grav pericol siguranța beneficiarilor şi a personalului care lucrează în ele. Au existat inclusiv cazuri în care, din motive care ţin de siguranţa proprie sau a familiilor lor, angajaţii au refuzat să mai vină la muncă”, se spune în motivarea inițiativei legislative.
Proiectul de lege ” urmăreşte să recunoască efortul semnificativ făcut de personalul care lucrează în servicii de îngrijire pentru vârstnici şi să se asigure că aceştia primesc toate îngrijirile de care au nevoie. Efortul financiar este minor prin comparație cu nevoia majoră de a acționa urgent în această direcție şi va fi oprit imediat ce măsurile de restricţie aplicabile vor fi ridicate”, mai explică inițiatorii.
Astfel, cei care lucrează în acest domeniu vor primi un stimulent de 2.500 lei brut pe lună, pe perioada stării de urgență, din fondul de salarii al unității angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de asigurări sociale de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat.
Inițiativa legislativă se află în dezbatere la comisia pentru buget finanțe din Senat.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Citeste si: Ce se întâmplă cu majorarea pensiilor? Ludovic Orban: "Este posibil ca anul acesta să nu..."
Citeste si: Ultima ora: Alocatiile NU se mai dubleaza. Declaratiile premierului Ludovic Orban