Premierul României, Ludovic Orban, anunță că fermierii români vor fi despăgubiți, pentru prima dată după 11 ani, pentru pagubele produse din cauza secetei.
" A fost emis ordinul comun. Ministerul Agriculturii va trece la analizarea pagubelor. Se fac constatările pe teren, procesul a mai durat câteva săptămâni. După acest lucru se vor face actele normative prin care să fie despăgubiți pentru prima dată după 11 ani", a declarat Ludovic Orban.
Fermierii afectati de seceta primesc despagubiri
" Vreau să subliniez că, de 10 ani, fermierii nu au mai fost despăgubiţi pentru pagubele produse de secetă.
Deşi exista un ordin şi există Ordinul 459 din 2019, care se referă la seceta hidrologică, şi există Hotărârea de Guvern 557/2016 conform căreia trebuia să apară un regulament privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice şi extreme, având ca efect seceta pedologică, acest ordin nu a fost emis. De aceea, astăzi, împreună cu colegii de la Ministerul de Interne, am emis acest ordin, în aşa fel încât echipele care se vor constitui la nivel judeţean, cât şi la nivel local, comitetele judeţene, respectiv locale, pentru situaţi de urgenţă să aibă o bază legală ca să constate pagubele produse
datorită secetei”, a afirmat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, in urma cu doua saptamani.
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.
De la începutul anului 2025, pensionarii din România vor beneficia de o creștere semnificativă a veniturilor, ca urmare a implementării noii legi a pensiilor.
Virginia se numără printre cele mai apreciate și admirate concurente din Casa iubirii în sezonul al treilea! Iată cum arăta aceasta în urmă cu patru ani, când nu avea nicio intervenție estetică la nivelul feței!