Barurile și restaurantele se vor închide la ora 22.00. Unde vor fi introduse noile restricții?

Author: Amalia Georgescu
Actualizat: 22 sep 2020, 16:27
Autoritățile din Anglia au anunțat că barurile și restaurantele vor funcționa doar până la ora 22
Sursa: PixaBay

Dacă pentru o perioadă pandemia de coronavirus a fost ținută sub control la nivel mondial, acum, în mai multe țări a fost înregistrată o creștere semnificativă a cazurilor noi. Unde s-a luat decizia ca barurile și restaurantele să se închidă la ora 22.00?

Pandemia de coronavirus a dus la închiderea spațiilor publice pentru mai multe luni și când situația părea că a revenit la normal și multe dintre restricții au fost ridicate, acum, numărul mare de cazuri noi i-a determinat pe reprezentanții autorităților să adopte noi măsuri.

Unde a fost luată decizia ca barurile și restaurantele să se închidă la ora 22:00?

Autoritățile din Anglia au luat decizia ca toate barurile, restaurantele și pub-urile să își reducă programul de funcționare în perioada următoare. Astfel, începând de joi, acestea se vor închide la ora 22:00, iar servirea se va face doar la masă. Se pare că măsura a fost testată în alte zone și a dat rezultate, motiv pentru care va fi impusă în Anglia.

Citeste si: Managerul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş" a anunțat când se va termina epidemia de coronavirus!

Decizia a fost luată după ce numărul cazurilor noi de infectare cu noul coronavirus a crescut semnificativ în ultimele zile. Mai exact, în Marea Britanie, alerta de COVID-19 a ajuns la nivelul 4, potrivit digi24.ro. Acest lucru înseamă că rata de transmitere a noului coronavirus este mare sau în creștere exponențială, lucru care a stârnit îngrijorarea autorităților.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Reprezentanții autorităților vor ca prin această măsură să reducă la minimum șansele ca noul coronavirus să se răspândească în comunitate. Michael Gove, ministru în Cabinetul lui Boris Johnson, i-a sfătuit pe oamenii care pot lucra de acasă să facă acest lucru în perioada următoare, asta pentru a limita răspândirea coronavirusului în comunitate.

Citeste si: Cât costă un test pentru coronavirus în comparație cu un test gripal

Având în vedere situația din Marea Britanie, există informații potrivit cărora ar putea fi introduse și alte restricții, autoritățile analizând situația în detaliu. Specialiștii avertizează că în contextul în care nu vor fi luate măsuri curând, Marea Britanie ar putea ajunge chiar la 50.000 de cazuri noi în fiecare zi până la jumătatea lunii octombrie, în timp ce numărul deceselor ar putea ajunge la 200 pe zi. 

Citeste si: Raport devastator: Peste o treime din cazurile de coronavirus sunt în Bucureşti şi alte patru judeţe