În episodul de pe 23 mai al emisiunii matrimoniale „Casa iubirii”, Bogdan o va lua total prin surprindere pe Rebecca, însă până atunci, concurentul o va ține în suspans atât pe ea, cât și pe ceilalți concurenți din competiție.
Ce cadou îi va oferi Bogdan Rebeccăi
Tânărul va apărea, foarte încrezător, în casa fetelor, unde se va duce direct la Rebecca pentru a-i dărui un cadou deosebit.
„Dacă oamenii, în general, oferă flori, eu am zis să fiu un pic mai special”, va spune Bogdan.
Rebecca va fi foarte emoționată, întrucât nu se va aștepta ca Bogdan să vină atât de hotărât la ea: „Nu pot să cred!”.
Însă, acesta din urmă va face tot posibilul să o liniștească și să o asigure că va avea parte de o surpriză plăcută: „Lasă emoțiile!”.
Ulterior, concurentul îi va da de înțeles că i-a cumpărat un accesoriu și că speră că va fi pe gustul ei: „Sper să-ți placă, în primul rând, și să-l porți cu drag”.
După ce se vor așeza pe canapea, Bogdan îi va înmâna cadoul Rebeccăi. Inițial, aceasta va găsi o cutie în care, la prima vedere, pare să se afle un colier, însă concurenta va fi luată prin surprindere, întrucât va da peste un cartonaș pe care va fi desenată o inimioară, alături de mesajul: „Cel mai important cadou sunt eu (n.r. Bogdan)”.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Cum va reacționa Rebecca la vederea cadoului de la Bogdan
După ce va citi mesajul concurentului, acesta îi va oferi darul adevărat pe care l-a pregătit pentru ea. Tânărul va scoate din buzunar o cutie mică de bijuterii. Deși, inițial, nu se va vedea ce se află în ea, cererea lui Bogdan, venită odată cu respectivul cadou, dă de înțeles că înăuntru ar fi un inel.
„Vrei să intrăm într-o cunoaștere?”, o va întreba Bogdan pe Rebecca, în timp ce îi va oferi accesoriul.
În acel moment, atât fetele, cât și băieții vor fi foarte entuziasmați și vor avea niște reacții explozive, întrucât vor țipa, vor aplauda și vor sări în sus de fericire pentru cei doi.
Tânăra, foarte emoționată de gestul băiatului, va spune: „Nu știu, Bogdan, tu ce zici?”.
În răspunsul lui, concurentul se va arăta foarte hotărât de ceea ce își dorește: „ Păi dacă ți-am declarat acum, live...”.
Urmăriți totul în materialul video de mai jos: