Oana Ioniță a acceptat ca Maxim să rămână cu Florin Butnaru, întrucât știe că cei doi au o relație foarte apropiată. Însă, recent, femeia a ajuns să nu-și mai poată vedea fiul pe cât de des și-ar dori.
Ce au hotărât Oana Ioniță și Florin Butnaru când s-au separat
Despărțirea celor doi soți a survenit acum doi ani, dar divorțul s-a încheiat de curând.
„Ne-am separat acum vreo doi ani, divorțul l-am hotărât anul trecut. (…) La noi divorțul s-a finalizat, a rămas incert programul copilului, al lui Maxim. Domiciliul copiilor s-a separat, Isabel, la mine și Maxim, la Florin, a fost o convenție și am zis să ne ajutăm pentru creșterea lor”, a
Deși au convenit ca femeia să-și vadă fiul doar pe durata vacanțelor, aceasta a simțit nevoia să petreacă mai mult timp cu el, ceea ce, însă, nu s-a putut, lucru care a devastat-o enorm.
Citește și: Bebelusa Oana este mamica! Uite cat de BINE arata la doar 3 zile de la nastere
„Doar că în urma acestei convenții, programul era stabilit doar pe perioada vacanțelor, nu și în timpul școlii. Nu am mai putut să îl iau în timpul școlii pentru că avea un alt program cu tatăl lui. (…) Inițial, când a început școala, îl luam aproape zilnic la mine, doar că nu a avut loc, spațiu. Tot timpul avea câte ceva”, a mai spus Oana Ioniță.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Oana Ioniță suferă pentru că Maxim s-a distanțat de ea
În acest sens, vedeta a cerut un program care să-i permită să se vadă mai des cu Maxim, iar, în cele din urmă, doleanța i-a fost ascultată: „În octombrie am depus actele pentru ordonanță președințială pentru stabilirea unui program ferm. Săptămâna trecută s-a dat verdictul, măcar am niște ore, niște zile.
Totuși, timpul în care a fost ținută la distanță de fiul ei și-a pus amprenta asupra atitudinii lui față de ea, care, după spusele Oanei, s-a răcit foarte mult și, în ultima perioadă, nu a mai vrut să-și petreacă timpul cu ea.
Citește și: BOTEZ cu staif pentru fiul bebelusei Oana Ionita si al sotului ei, tenorul Florin Butnaru!
„Nu mai voia să mă ia în brațe, nu mă mai pupa și, în ultimă instanță, a zis: «Mami, ieși afară». Faptul că mă respinge propriul meu copil e grav”, a dezvăluit fosta coregrafă, conform Romania Fast-Forward.
Aceasta este de părere că Maxim nu a dezvoltat de unul singur acest comportament, ci a fost, mai degrabă, influențat: „În aceste luni, copilul și-a creat o altă viziune asupra mea. Nu a mai vrut să stea cu mine. A fost îndoctrinat, alienat, sunt termeni diverși”.