Bebelușa Oana Ioniță, în lacrimi după ce a pierdut custodia copilului ei. Motivul pentru care fiul său nu vrea să o mai vadă: „E grav”

Author: Diana Ghita
Actualizat: 08 mar 2024, 10:00

Bebelușa Oana Ioniță, în lacrimi după ce a pierdut custodia copilului ei

Coregrafa Oana Ioniță a divorțat de Florin Butnaru, după 10 ani de căsnicie. În urma divorțului, băiatul lor, Maxim, a rămas în grija tatălui, din propria dorință.

Oana Ioniță a acceptat ca Maxim să rămână cu Florin Butnaru, întrucât știe că cei doi au o relație foarte apropiată. Însă, recent, femeia a ajuns să nu-și mai poată vedea fiul pe cât de des și-ar dori.

Ce au hotărât Oana Ioniță și Florin Butnaru când s-au separat

Despărțirea celor doi soți a survenit acum doi ani, dar divorțul s-a încheiat de curând. Aceștia îl au împreună pe Maxim, iar fosta coregrafă mai are o fiică, pe nume Isabel, dintr-o relație anterioară. Inițial, Oana și Florin au stabilit, de comun acord, ca băiatul să rămână la tată, iar fata la mamă.

„Ne-am separat acum vreo doi ani, divorțul l-am hotărât anul trecut. (…) La noi divorțul s-a finalizat, a rămas incert programul copilului, al lui Maxim. Domiciliul copiilor s-a separat, Isabel, la mine și Maxim, la Florin, a fost o convenție și am zis să ne ajutăm pentru creșterea lor”, a

declarat fosta bebelușă în cadrul unei emisiuni TV.

Oana Ioniță este respinsă de băiatul ei
[Sursa: Captură YouTube]

Deși au convenit ca femeia să-și vadă fiul doar pe durata vacanțelor, aceasta a simțit nevoia să petreacă mai mult timp cu el, ceea ce, însă, nu s-a putut, lucru care a devastat-o enorm. 

Citește și: Bebelusa Oana este mamica! Uite cat de BINE arata la doar 3 zile de la nastere

„Doar că în urma acestei convenții, programul era stabilit doar pe perioada vacanțelor, nu și în timpul școlii. Nu am mai putut să îl iau în timpul școlii pentru că avea un alt program cu tatăl lui. (…) Inițial, când a început școala, îl luam aproape zilnic la mine, doar că nu a avut loc, spațiu.

Tot timpul avea câte ceva”,  a mai spus Oana Ioniță.

Oana Ioniță plânge după băiețelul ei
[Sursa: Captură YouTube]

Oana Ioniță suferă pentru că Maxim s-a distanțat de ea

În acest sens, vedeta a cerut un program care să-i permită să se vadă mai des cu Maxim, iar, în cele din urmă, doleanța i-a fost ascultată: „În octombrie am depus actele pentru ordonanță președințială pentru stabilirea unui program ferm. Săptămâna trecută s-a dat verdictul, măcar am niște ore, niște zile. Odată la două weekenduri să îl iau acasă, să stea cu mine, cu sora lui”. 

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Totuși, timpul în care a fost ținută la distanță de fiul ei și-a pus amprenta asupra atitudinii lui față de ea, care, după spusele Oanei, s-a răcit foarte mult și, în ultima perioadă, nu a mai vrut să-și petreacă timpul cu ea.

Oana Ioniță suferă din cauză că Maxim o respinge
[Sursa: click.ro]

Citește și: BOTEZ cu staif pentru fiul bebelusei Oana Ionita si al sotului ei, tenorul Florin Butnaru!

„Nu mai voia să mă ia în brațe, nu mă mai pupa și, în ultimă instanță, a zis: «Mami, ieși afară». Faptul că mă respinge propriul meu copil e grav”,  a dezvăluit fosta coregrafă, conform Romania Fast-Forward.

Aceasta este de părere că Maxim nu a dezvoltat de unul singur acest comportament, ci a fost, mai degrabă, influențat: „În aceste luni, copilul și-a creat o altă viziune asupra mea. Nu a mai vrut să stea cu mine. A fost îndoctrinat, alienat, sunt termeni diverși”.