Berguzar Korel are 41 de ani și se numără printre cele mai talentate și apreciate actrițe ale Turciei. În cele două decenii de carieră, superbă actrița a demonstrat un talent desăvârșit și o carisma deosebită în multe producții de excepție în care a jucat magistral. Publicul din România a cunoscut-o încă din anul 2007 când a jucat în serialul 1001 de nopți, în care l-a avut partener de platou pe renumitul actor Halit Ergenc, care i-a devenit și soț ulterior.
Berguzar Korel, schimbare spectaculoasă de look pentru noul ei proiect! Iată cum arată în prezent renumita actriță
Îndrăgiții actori Bergüzar Korel (41 de ani) și Halit Ergenç (53 de ani) și-au unit destinele în anul 2009 și de atunci formează unul dintre cele mai frumoase și reușite cupluri de actori din Turcia.
Anii au zburat iar cei doi actori s-au dedicat profesiilor și au jucat în multe producții de excepție care le-au adus succese uriașe.
Deși își mai doreau copii, aceștia au reușit să își îndeplinească visul de a mai deveni părinți abia în anul 2020, când Berguzar a mai adus pe lume un băiețel, căruia i-au ales numele Han. Iar în anul 2021, frumoasa actrița și soțul ei au anunțat că mai așteaptă un copil și de această dată a venit pe lume o fetiță mult dorită, care poartă numele Leyla.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Spre finalul anului 2021, Berguzar și Halit au anunțat în presă că au decis să se mute în Londra, însă au subliniat faptul că vor reveni în Turcia ori de câte ori vor fi solicitați pentru un nou proiect important. De curând, celebra actrița Berguzar Korel și-a anunțat fanii în mediul online că va juca într-un nou film artistic intitulat 10 saniye (10 secunde), dar și într-un serial ce va fi difuzat pe platforma Amazon Prime Video.