Renumiții Berguzar Korel și Halit Ergenç formează unul dintre cele mai reușite și longevive cupluri de actori din Turcia. Aceștia s-au cunoscut pe platourile de filmare, încă din anul 2006, când au fost cooptați în distribuția serialului 1001 de nopți, în care conform scenariului jucau rolurile a doi îndrăgostiți, iar peste doar câteva luni de la începerea filmărilor, povestea lor de iubire a devenit una reală. După doar trei ani, Berguzar și Halit au decis să își unească destinele pentru totdeauna și să își întemeieze o familie mare și frumoasă.
Berguzar Korel și Halit Ergenç și-au surprins din nou fanii cu o apariție de senzație în mediul online
Telespectatorii din România i-au cunoscut pe talentații actori Berguzar Korel și Halit Ergenç încă din anul 2006 când au jucat rolurile principale în producția 1001 de nopți, ulterior marele actor a revenit la Kanal D în serialul fenomen, Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii, iar apoi acesta a apărut din nou alături de soția lui, în producția Patria mea ești tu.
În anul 2010, la doar un an de la căsătorie, cei doi actori au devenit părinții unui băiețel, căruia i-au ales numele Ali și care le-a pecetluit marea dragoste. Deși își doreau mulți copii, Berguzar Korel și Halit Ergenç au fost nevoiți să se dedice mulți ani la rând carierei lor și au lăsat viață de familie pe plan secundar o
vreme.În anul 2019, Berguzar a anunțat în presă că este însărcinată și vor mai avea un băiețel, pe care au decis să-l numească Han. Iar spre finalul anului 2020, celebra actrița a mărturisit că ea și soțul ei vor deveni părinți pentru a treia oară. Iar de această dată visul amândurora s-a îndeplinit deoarece Berguzar a adus pe lume și o fetiță, pe nume Leyla.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
La începutul anului 2022, celebrii actori Berguzar Korel și Halit Ergenç au decis să se mute împreună cu cei trei copii ai lor în Londra. Fanii lor au fost extrem de dezamăgiți de vestea că aceștia vor părăsi Turcia, însă cei doi actori au ținut să sublinieze faptul că vor reveni în Istanbul ori de câte ori vor fi solicitați pentru noi proiecte pe care vor dori să le accepte pe viitor.
Berguzar continuă să își țină la curent fanii de pretutindeni cu postările sale savuroase.
De curând, actrița a publicat câteva imagini și un scurt clip video, în care ea și soțul ei s-au făcut apariția, în timpul unei escapade romantice, prin Londra, care a devenit al doilea lor oraș de suflet, după Istanbul. Cei par la fel de îndrăgostiți că în prima zi a relației lor și nu s-au sfiit să le arate acest lucru și fanilor din mediul online.
„Astăzi am fugit de acasă singuri, ne-am plimbat cu bicicletele lângă râu, apoi ne-am așezat la cină! El mă urmărește mereu în timp ce dorm! Adoarme în umbră frumuseții mele! Am vrut să va împărtășesc aceste momente romantice! Dacă vreți puțina inspirație...”, a scris Berguzar Korel pe contul ei de Instagram, potrivit viatacuaromadecafea.com