Ilayda Çevik a făcut furori cu rolul ei din serialul Mă numesc Zuleyha, în ciuda faptului că s-a alăturat echipei de actori abia spre finalul sezonului al treilea al producției și a interpretat un personaj negativ. Talentata actriță are doar 27 de ani și cu toate acestea a reușit să cucerească publicul încă de la primele ei apariții pe micile ecrane.
Telespectatorii din România au cunoscut-o pe superbă Ilayda Çevik încă din anul 2020, când a jucat în serialul Lacrimi la Marea Neagră, în care a interpretat rolul tinerei Berrak, iar în anul 2022 aceasta a revenit la
Betul, mesaj surprinzător la finalul filmărilor pentru serialul Mă numesc Zuleyha!
Ilayda Çevik a venit pe lume în anul 1994, în orașul Balıkesir, acolo unde a crescut și a studiat alături de sora ei mai mică, Melisa Çevik. Părinții lor, oameni simpli le-au sprijinit mereu în tot ceea ce și-au dorit să studieze și să realizeze pe plan profesional.
După absolvirea studiilor universitare, Ilayda a decis să se stabilească în Istanbul, acolo unde a început să primească și primele oferte de a juca în seriale de televiziune. Astfel în anul 2013 tânăra actrița a jucat primul ei rol în serialul Karagul, pe care l-a interpretat magistral și care i-a deschis drumul către carieră de mare succes de astăzi. Iar apoi au urmat alte câteva proiecte care de asemenea i-au adus mari realiazari pe plan profesional și notorietate.
În anul 2022, superbă Ilayda Çevik a fost cooptată să joace în serialul Mă numesc Zuleyha, în rolul Betul, o avocata ambițioasă dornică de a se îmbogăți pe cai ilicite.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
De curând presă din Turcia a anunțat că s-au încheiat filmările pentru îndrăgită producție Mă numesc Zuleyha. Celebra Ilayda Çevik a ținut să marcheze acest eveniment și pe contul ei de socializare, unde a transmis un scurt mesaj de suflet foștilor ei colegi de platou, cărora le-a mulțumim pentru frumoasă experiență trăită împreună vreme de câteva luni bune în
minunata localitate Çucurova, din orașul Adana.„Din ce poveste frumoasă am făcut parte, ce companioni minunați am avut! Am învățat multe de la pământurile antice și fertile din Çucurova! Ii îmbrățișez pe toți cei care au contribuit la această lucrare! Mulțumesc publicului! Bineînțeles și ție, Betul...”, a scris Ilayda Çevik.