Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău au avut o relație marcată de despărțiri și împăcări, iar în urmă cu doar o lună, diva susținea că nu se va mai împăca niciodată cu afaceristul. Cu toate acestea, vedeta se pare că a revenit la sentimente mai bune, ba chiar a dezvăluit că ea și Gabi Bădălău au petrecut foarte mult timp împreună în ultima perioadă.
Vedeta a spus adevărul despre relația cu Gabi Bădălău
În cadrul podcast-ului moderat de Burusu, Bianca Drăgușanu a vorbit deschis despre relația cu Gabi Bădălău. Vedeta susține că este iubită, dar că dragostea ei cu Gabi Bădălău nu este una ușoară, relația lor fiind încercată de cei din jur.
Bianca Drăgușanu a mărturisit faptul că ea și Gabi Bădălău se iubesc, însă cei doi trăiesc într-o lume în care părerea altora cântărește foarte mult. Deși se iubesc și nu exclude o împăcare cu Gabi Bădălău, diva susține că nimic nu este sigur în viața lor.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
„Nu este o dragoste ușoară ceea e trăiesc eu cum, dar sunt iubită. Asta în ciuda tuturor celor care se opun evidențelor. Poate că ar trebuie multe lucruri, dar din păcate trăim într-o comunitate, și eu și el, în care contează foarte mult ceea ce spun oameni din jurul nostru și cântărește foarte mult treaba asta.
Bianca Drăgușanu crede că Gabi Bădălău poate fi sufletul ei pereche
Vedeta a dezvăluit faptul că Gabi Bădălău este plecat în vacanță cu copiii lui, însă cei doi ar fi petrecut timp prețios împreună înainte de plecarea lui. Deși se iubesc, Bianca Drăgușanu nu știe ce le rezervă viitorul atunci când vine vorba de relația lor.
„Poate ne dorim amândoi, el este plecat în vacanță cu copii, eu sunt acasă. Nu știu exact ce o să se întâmple. Am petrecut foarte mult timp împreună, am stat aproape zece zile bot în bot, ne-am reconectat cumva, dar totul este incert în jurul nostru, singurul lucru sigur este că ne iubim. Aud asta și îmi arată asta, dar nu pot să spun ce urmează.”, a mai spus Bianca Drăgușanu.
Bianca a mărturisit că Gabi Bădălău este bărbatul pe care l-a iubit cel mai mult până acum, și că, deși iubirea este frumoasă, iertarea și uitarea unor lucruri din trecut sunt dificile. „Chiar este bărbatul pe care l-am iubit cel mai mult până acum. Este frumos să iubești. E greu să ierți și să uiți anumite lucruri, dar este. Altfel nu înțeleg de unde puterea de a trece peste anumite situații,” a spus ea, în cadrul aceluiași podcast.