Prima parte a ediției de astăzi din „Casa iubirii” a debutat cu un mic conflict între concurente, care le-a avut în centru pe Bianca și Julia, care își aruncă replici dure una celeilalte.
Bianca și Julia își aruncă săgeți, iar Giuly intervine
Bianca a venit cu anumite reproșuri la adresa Juliei, spunând că o doare capul din cauza modului în care vorbește, iar Julia a scos în evidență faptul că și Giuly vrobește la fel de tare, dar de ea nu s-a arătat niciodată deranjată.
În acel moment, Bianca a fost foarte directă cu Julia, spunându-i că Giuly „vorbește mai puțin”, ceea ce a stârnit-o și mai tare pe blondină: „Aaa, problema e că vorbesc prea mult acum! Iartă-mă! N-am cuvinte!”.
Bianca a preferat să nu-i răspundă Juliei, întrucât nu și-a dorit să amplifice conflictul. Însă Giuly a sărit imediat în apărarea ei: „Oarecum, Bianca s-a simțit foarte vulnerabilă și s-a tot pus sare pe rană, în loc să încercăm să ne susținem.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Ce părere are Larisa despre Bianca
Deși acest conflict părea, inițial, să fi luat sfârșit, fetele și băieții începând să dezbată alte subiecte, la un moment dat băieții au aruncat o scânteie între Bianca și Julia. După ce Larisa le-a dezvăluit tuturor că ea și Giuly s-au judecat greșit una pe cealaltă și că s-au împăcat în urma certurilor avute, băieții au spus că și-ar dori să vadă acest lucru și din partea Juliei și a Biancăi.
Auzind acest lucru, Bianca nu a mai rezistat și a spus, fără nicio reținere, ceea ce crede, cu adevărat, despre Julia: „ Eu o simt pe Julia cea care când ești pe marginea prăpastiei te prinde de mână, te trage de limbă și după aia ea e cea care îți dă drumul în prăpastie. Atât timp cât simt asta din partea ei, n-o să pot să fiu altfel”.
Julia nu a vrut să comenteze toate cele spuse de colega ei, însă a întrebat-o dacă are aceeași părere și despre Larisa, căci și cu ea a avut diverse conflicte, cărora, însă, aceasta din urmă nu a vrut să le dea importanță.
Însă, până ca Bianca să înceapă să vorbească despre Larisa, aceasta a luat înaintea ei cuvântul, spunând că: „Mie mi se pare că tu încerci să-ți creezi o imagine de fată bună și credincioasă, dar, de fapt, nu este adevărat”.