Concurenții din Casa iubirii au parte zi de zi de noi întâmplări de pomină, de întâlniri romantice, surprize la tot pasul, dar și de multe controverse și răsturnări uluitoare de situație care le dau mari bătăi de cap mai ales celor care se află deja într-un cuplu, sau în perioada de cunoaștere. Apropierea neașteptată dintre Lorena și Laurențiu a aprins focul geloziei în sufletul Biancăi și s-au iscat mari tensiuni în casa fetelor, unde cele două concurente au ajuns din cele mai bune prietene, cele mai aprige rivale.
Bianca și Lorena, schimb de replici acide în Casa iubirii! Cele două rivale și-au declarat război
În ediția de astăzi, în Casa iubirii a plutit o atmosfera tensionată, deoarece Bianca și Lorena au ajuns la cuțite, la scurt timp după ce Laurențiu și-a îndreptat atenția asupra Lorenei.
Lorena: Ești inteligentă dar în partea nașpa a situației să știi! Vrei să arăți cum ești tu Bianca, îmi pare rău! Îmi pare rău că pe lumea această, acum cel mai sincer, am 21 de ani astăzi, îmi pare rău că pe zi ce trece ne întâlnim cu persoane de genul!
Bianca: Eu n-am venit aici în emisiune cu niciun fel de atac către ține!
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Lorena: Poți să vorbești cu mine și așezată pe scaun! Ține de educație!
Bianca: De ce să fac ceea ce vrei tu? Sărbătorește-ți ziua!
În tot acest timp, Laurențiu s-a arătat extrem de deranjat de atitudinea Biancăi și a criticat comportamentul acesteia. Tânărul a subliniat că nu își explică faptul că Bianca se află încă în cadrul show-ului în ciuda reacțiilor sale față de ceilalți concurenți.