Bilanț coronavirus 11 mai 2022. O nouă zi cu peste 700 de cazuri noi de coronavirus. Câte teste au fost prelucrate în ultimele 24 de ore

Author: Bianca Hriscu
Actualizat: 11 feb 2023, 07:20

Bilanțul coronavirus pentru ziua de miercuri, 11 mai 2022

Sursa: unsplash

Autoritățile au anunțat că s-au înregistrat din nou peste 700 de cazuri noi de coronavirus. Iată bilanțul coronavirus pentru ziua de miercuri, 11 mai 2022. Câte persoane confirmate cu COVID-19 se află în spitale la momentul actual?

Autoritățile au anunțat bilanțul coronavirus pentru ziua de miercuri, 11 mai 2022. Ministerul Sănătății continuă să monitorizeze cu atenție numărul de îmbolnăviri, acesta suferind modificări de la o zi la alta. Iată câte cazuri noi au fost raportate în ultimele 24 de ore, câte decese, dar și cum se prezintă situația în spitalele din România.

Bilanț coronavirus România miercuri, 11 mai 2022: 705 cazuri de coronavirus la 19,980 de teste

Bilanțul coronavirus de miercuri, 11 mai 2022, arată o scădere a numărului de cazuri noi, cu precizarea că în ultimele 24 de ore au fost prelucrate mai puține teste decât în urmă cu o zi. Astfel, la 19,980 de teste au fost raportate 705 cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19, cu 107 mai puțin față de ziua anterioară. 78 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. 

Din cele 19,980 de teste, 5.860 au fost teste RT-PCR (3.197 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.663 la cerere) și 14.120 teste rapide antigenice. Până la momentul actual, în România au fost efectuate 13.037.353 teste RT-PCR și 9.854.641 teste rapide antigenice.

În spitalele din România, numărul pacienților internați cu COVID-19 în secții și la terapie intensivă continuă să scadă.

„În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 913 cu 17 mai puțin  față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 144 de persoane, cu 9 mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 144 pacienți internați la ATI, 133 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 60 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 7 mai puțin decât în ziua anterioară
și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.”,

a precizat Ministerul Sănătății prin intermediul unui comunicat de presă.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

Evoluția cazurilor noi pozitive din ultimele 7 zile
[Sursa: captura ministerul sanatatii]

Citeste si: A revenit rujeola, după doi ani de absență! Copiii nevaccinați sunt în cel mai mare pericol

Bilanț decese coronavirus 11 mai 2022. Câte persoane și-au pierdut viața de la începutul pandemiei și până în prezent? 

Conform datelor oficiale, 65.589 de persoane și-au pierdut viața din cauza coronavirusului în România, de la debutul pandemiei și până în prezent. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8 decese, mai exact 3 bărbați și 5
femei. Dintre cele 8 decese, 1 deces a fost raportat anterior intervalului de referință. 

„Dintre cele 8 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, 2 la categoria de vârstă 70-79  de ani și 4 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care prezentau comorbidități. Din totalul de 8 pacienți decedați, 7 au fost nevaccinați și 1 vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta peste 80 de ani.”, au anunțat autoritățile. 

Citeste si: Centrele de vaccinare din România se desființează. Cei care vor să se vaccineze anti-COVID-19 o vor face exclusiv la medicul de familie