Numărul persoanelor aflate în stare gravă, internate în secțiile ATI din pricina Covid-19, a atins un nou record, potrivit raportării din 12 noiembrie 2020. În momentul de față sunt internate 1.152 de persoane la ATI, ceea ce pune o presiune uriașă pe sistemul medical din România.
Anumite voci spuneau anterior că numărul maxim de persoane internate la ATI pe care România l-ar putea atinge în pandemia de Covid-19 este 1.500.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat alte 10.142 de cazuri noi de persoane infectate cu Covid-19, în timp ce alte 121 de persoane au decedat din pricina SarS Cov2.
Numărul persoanelor care și-au pierdut viața în lupta cu temutul virus Covid-19 a ajuns, cu decesele din ultimele 24 de ore, la 8.510.
Câte persoane decedate în ultimele 24 de ore nu aveau comorbidități
În intervalul 11.11.2020 (10:00) – 12.11.2020 (10:00) au fost raportate 121 decese (77 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69
ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
117 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În momentul de față sunt internate în unitățile sanitare de profil 12.852 de persoane confirmate cu Covid-19. Dintre acestea, 1.152 se află, după cum anunțam mai sus, la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.593.720 de teste. Dintre cele 35.762 efectuate în ultimele 24 de ore, 20.855 au fost făcute în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.907 la cerere.
Citeste si: Când ar putea ajunge în România primele doze de vaccin împotriva Covid-19, de la Pfizer