În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.733 de cazuri noi de COVID-19. Totodată, alte 390 de decese s-au înregistrat la pacienți infectați cu noul coronavirus. La ATI sunt internați 1.676 de pacienți infectați cu COVID-19, cel mai mare număr de la debutul pandemiei în România.
Până astăzi, 13 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.398.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 4.607
1.199.267 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.733 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 402 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
Bilanț coronavirus 13 octombrie 2021: 15.733 de cazuri noi și 390 de decese!
Până astăzi, 40.461 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 12.10.2021 (10:00) – 13.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 390 de decese (190 bărbați și 200 femei), dintre care 8 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași,
Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Dintre cele 390 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 4 la categoria de vârstă 30-39 ani, 11 la categoria de vârstă 40-49 ani, 31 la categoria de vârstă 50-59 ani, 99 la categoria de vârstă 60-69 ani, 141 la categoria de vârstă 70-79 ani și 103 la categoria de vârstă peste 80 ani.
358 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 21 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 11 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 8 decese anterioare intervalului de referință, survenite 6 în luna septembrie 2021 și 2 în luna octombrie 2021, în județele Constanța, Covasna, Galați, Ialomița și Prahova. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 382 decese.
Din totalul de 390 pacienți decedați, 351 erau nevaccinați și 39 vaccinați. Cei 39 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 52 și 93 de ani. 38 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar unul nu a avut comorbidități declarate.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 17.432. Dintre acestea, 1.676 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 486 sunt minori, 451 fiind internați în secții și 35 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.901.036 de teste RT-PCR și 3.752.471 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.700 de teste RT-PCR (14.475 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.225 la cerere) și 43.145 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 118.216 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.824 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.982 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 246 de persoane.