Bilanț coronavirus 14 iulie 2021: Crește numărul cazurilor noi! Câte decese s-au înregistrat

Author: Andrei Ionescu
Actualizat: 27 iul 2022, 23:40
Bilanț coronavirus 14 iulie 2021
Sursa: pexels.com

Numărul cazurilor noi de Covid 19 este în creștere, potrivit bilanțului din 14 iulie 2021.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 79 de cazuri noi de COVID-19, bilanț în creștere față de marți, 13 iulie. Totodată, s-au produs 3 decese în ultimele 24 de ore. Autoritățile au raportat și alte șase decese cauzate de Covid 19 care s-au produs în ultimele luni.

Până astăzi au fost confirmate 1.081.405 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, din care 1.046.537 de pacienți au fost declarați vindecați.

România a ajuns la 34.242 de decese cauzate de Covid 19 de la începutul pandemiei în țara noastră.

De marți, de la ora 10.00, până miercuri, la ora 10.00 au fost raportate de către INSP 9 decese (4 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Ilfov, Iași și Municipiul București.

Șase dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. 

Grafic incidență cazuri Covid 14 iulie 2021

Citeste si: Cand ajunge in Romania valul patru de pandemie: „Nu este de glumit cu noua variantă Delta, prezintă un pericol!”

Bilanț coronavirus 14 iulie 2021: 3 decese în ultimele 24 de ore, alte 6 din ultimele luni

Unul dintre cele 6 decese raportate din ultimele luni s-a produs în august 2020, două în noiembrie 2020, unul în decembrie 2020, unul în martie 2021 și unul în aprilie 2021, în județul Argeş.

Dintre cele 9 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, două decese la categoria de vârstă 60-69 ani, patru decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi două decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei și la ce să renunțe. „Silviu a murit având cu mine o relație de dușmănie.”

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 292. Dintre acestea, 51 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.503.399 de teste RT-PCR și 1.616.899 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.077 de teste RT-PCR (6.206 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.871 la cerere) și 11.970 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 2.053 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 622 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 24.818 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 23 de persoane.

Citeste si: Vaccinarea devine obligatorie și în România? Ce se întâmplă cu persoanele care refuză imunizarea

 


Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.