Ministerul Sănătății a anunțat cel mai nou bilanț coronavirus. Pe 16 noiembrie 2022, autoritățile au anunțat că numărul de infectări cu coronavirus a scăzut în România, la fel și cel al pacienților aflați în spitale. Iată bilanțul coronavirus de miercuri, 16 noiembrie 2022.
Bilanț coronavirus România 16 noiembrie 2022: 429 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătății a raportat puțin peste 400 de cazuri noi de coronavirus. Mai exact, de ieri și până astăzi au fost înregistrate 42 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 61 mai puține față de ziua anterioară. Potrivit informațiilor oficiale, din cele 429 de cazuri noi, 108 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Datele oficiale arată că a scăzut și numărul pacienților care se află internați în spitalele de profil din România, atât în secții, cât și la terapie intensivă ATI.
„În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 575, cu 94 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 87 de persoane, cu 5 mai puține față de ziua anterioară. Din cei 87 pacienți internați la ATI, 76 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 49 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 2 mai puțini față de ziua anterioară și 0 la ATI, cu 1 mai puțin față de ziua anterioară.”, a precizat Ministerul Sănătății, prin intermediul comunicatului oficial.
Cele mai multe cazuri noi au fost raportate în București, în ultimele 24 de ore înregistrându-se 146 de noi îmbolnăviri.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
În ultimele 24 de ore, în România au fost efectuate 13.719 de teste, dintre care 2.439 teste RT-PCR și 11.280 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.610.081 teste RT-PCR și 12.029.674 teste rapide antigenice.
Bilanț coronavirus România miercuri, 16 noiembrie 2022. Câte decese au fost raportate în ultimele 24 de ore?
INSP a anunțat cum arată bilanțul deceselor provocate de coronavirus. Astfel, în ultimele 24 de ore și-au mai pierdut viața alte 3 persoane, numărul total al deceselor ajungând la 67,246 de persoane.
„Până astăzi, 67.246 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 15.11.2022
(10:00) – 16.11.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (1 bărbat și 2 femei), dintre care 1 deces raportat anterior intervalului de referință. Dintre cele 3 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 70-79 de ani și 2 la categoria de vârstă peste 80
de ani. Toți pacienții decedați prezentau comorbidități și 1 era vaccinat.”, au anunțat autoritățile.