În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.593 de cazuri noi de COVID-19, din 38.670 de teste, rata de pozitivare fiind de 14,4%. Alți 143 de români au murit din pricina SarS-Cov 2, iar la ATI sunt internați acum 1.313 pacienți, cel mai mare număr de la începutul pandemiei .
Până astăzi, 19 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 886.752 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
798.985 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.593 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Bilanț coronavirus 19 martie: Alte 143 de decese!
Până astăzi, 22.020 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 18.03.2021 (10:00) – 19.03.2021 (10:00) au fost raportate 143 de decese (87 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 42 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de peste 80 de ani.
140 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.632. Dintre acestea, 1.313 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.445.769 de teste RT-PCR și 484.572 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.337 de teste RT-PCR (16.882 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.455 la cerere) și 10.333 de teste rapide antigenice.
Citeste si: Se impune carantina în alte trei localități din Ilfov. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp