Bilanț coronavirus 24 februarie 2022: Numărul deceselor, în continuare mare! Câte s-au înregistrat

Author: Andrei Ionescu
Actualizat: 24 nov 2022, 02:00

Bilanț coronavirus 24 februarie 2022

Sursa: pexels.com

Iată datele bilanțului legat de coronavirus din 24 februarie 2022, anunțate de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate  10.749 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 728 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.256 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 24 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.708.315 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 106.914 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

2.400.333 de pacienți au fost declarați vindecați.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor.

Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Rată incidență Covid 19 24 februarie 2022

Bilanț coronavirus 24 februarie 2022: Numărul deceselor, în continuare mare! 

Până astăzi, 63.073 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 23.02.2022 (10:00) – 24.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 115 decese (59 bărbați și 56 femei), dintre care 10 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor,  Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna,  Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara,  Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș,  Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre cele 115 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de de vârstă 40-49 de ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 17 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 42 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 52 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

112 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Citeste si: Bilanț coronavirus 22 februarie 2022: Număr uriaș de decese! Câte s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Din totalul de 115 pacienți decedați, 99 au fost nevaccinați și 16  vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. 15 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar un pacient decedat nu prezenta comorbidități.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Larisa Uță vorbește despre presupusele vicii ale lui Alin Oprea: „Nu te faci bine de așa ceva. Halucinații, tremurat, mers în patru labe.”

Au fost raportate 10 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Arad, Brăila și Buzău, 1 în luna noiembrie 2021, 1 în luna decembrie 2021, 4 în luna ianuarie 2022 și 4 în luna februarie 2022.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 8.040, cu 357 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1.002 persoane, cu 28 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 1.002 pacienți internați la ATI, 873 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 450 sunt minori, 443 fiind internați în secții, cu 16 mai puțin decât în ziua anterioară și 7 la ATI, similar cu ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.374.451 teste RT-PCR și 8.508.735 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.247 de teste RT-PCR (10.295 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.952 la cerere) și 39.170 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 142.750 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.631 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 74.487 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află o persoană.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.646 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 219 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 23 februarie, 694 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 152.000 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Citeste si: Bilanț coronavirus 23 februarie 2022: Numărul de decese scade! Câte s-au înregistrat și câte cazuri noi