Bilanț coronavirus 8 martie 2022: Numărul deceselor explodează! Câte s-au înregistrat în 24 de ore! Și numărul cazurilor noi crește serios

Autor: Andrei Ionescu
Actualizat: 08 dec 2022, 06:05

Număr crescut de cazuri de COVID-19 și de decese!

Sursa: pexels.com

Bilanțul legat de coronavirus din 8 martie 2022 arată cifre în creștere atât în privința cazurilor noi, cât și al deceselor.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.461 de noi cazuri de COVID, cu 2.273 mai mult decât în ziua anterioară. Totodată, autoritățile au raportat 101 decese, dintre care 4 anterioare.

Cu o zi înainte Grupul de Comunicare Strategică anunța 3.188 de cazuri noi și 32 de decese, din care unul anterior.

Au fost efectuate în ultimele 24 de ore 50.961

de teste pentru depistarea COVID-19: 16.334 teste RT-PCR (9.008 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.326 la cerere) și 34.627 de teste rapide antigenice. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 556 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În total, până astăzi, 8 martie 2022, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.776.910 cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 115.251

sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 2.606.660 de pacienți au fost declarați vindecați.

Citeste si: Bilanț coronavirus 6 martie 2022. Câte decese s-au înregistrat și câte cazuri noi

Bilanț coronavirus 8 martie 2022: 101 decese raportate

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 101 decese (57 de bărbați și 44 de femei), dintre care 4 anterioare intervalului de referință.

Dintre cele 101 de decese raportate, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 21 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 47 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

99 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 101 pacienți decedați, 86 au fost nevaccinați și 15 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 de ani și peste 80 de ani.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități. Au fost raportate 4 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Brăila și Vaslui, în luna februarie 2022.

Până astăzi, 64.094 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 4.700,

cu 353 mai puțin decât în ziua precedentă.

La ATI sunt internate 695 de persoane, cu 55 mai puțin decât în ziua anterioară.

Pe teritoriul României, 68.690 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.597 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 41.460 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 47 de persoane.

Citeste si: România iese din starea de alertă. Ce vom putea face începând cu 9 martie 2022