Ministerul Sănătății a anunțat că de ieri și până astăzi a scăzut numărul celor care s-au infectat cu noul coronavirus. Iată cum arată bilanțul coronavirus oficial, care este situația din spitale și câte teste au fost efectuate.
Bilanț coronavirus România joi, 13 octombrie 2022: 679 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, pe teritoriul României s-au înregistrat alte 679 de cazuri noi de coronavirus, cu 132 mai puține față de ziua anterioară.
Nu doar că s-au înregistrat mai puține cazuri noi față de ziua precedentă, ci și numărul pacienților din spitale este în scădere. Mai exact, în secțiile COVID-19 se află 958 de pacienți, cu 42 mai puțini față de ziua precedentă.
Ministerul Sănătății a precizat că din cei 100 de pacienți internați la ATI, 87 sunt nevaccinați, iar din totalul pacienților din spitale, 51 sunt minori, 50 fiind internați în secții și 1 la ATI.
Citeste si: Când vine valul șapte al pandemiei de COVID-19, în România. Medicul Octavian Jurma face anunțul sumbru
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Bilanț coronavirus România 13 octombrie 2022. Câte cazuri noi sunt în București?
Din cele 679 de cazuri noi raportate în ultimele 24 de ore, 186 sunt în București. Astfel, în Capitală s-a înregistrat cel mai mare număr de îmbolnăviri de ieri și până astăzi. Autoritățile au precizat că au fost prelucrate 2.672 teste RT-PCR (1.681 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 991 la cerere) și 11.785 teste rapide antigenice.
Bilanțul deceselor arată că alte 7 persoane și-au pierdut viața după ce s-au infectat cu noul coronavirus.
„Până astăzi, 67.110 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 12.10.2022 (10:00) – 13.10.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 7 decese (2 bărbați și 5 femei), 1 deces fiind raportat anterior intervalului de referință. Dintre cele 7 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 5 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toți pacienții decedați prezentau comorbidități și 4 dintre aceștia erau vaccinați.”, a anunțat Ministerul Sănătății.