În prezent, numărul cazurilor noi de coronavirus oscilează de la o zi la alta. Dacă în anumite zile numărul îmbolnăvirilor trece de 20,000 de cazuri noi, în altele scade mult sub acest prag. Cum arată bilanțul coronavirus de joi, 17 februarie 2022 în România? Cele mai noi cifre anunțate de reprezentanții autorităților.
Bilanț coronavirus joi, 17 februarie 2022: 15.374 de cazuri noi de coronavirus și 125 decese
Bilanțul coronavirus este anunțat zilnic de CNCCI, de două ori. Primul este bilanțul provizoriu, iar cel de-al doilea este bilanțul complet, cu toate datele legate de evoluția pandemiei pe teritoriul României.
Joi, 17 februarie 2022, CNCCI a publicat noul bilanț coronavirus. Cifrele arată că, într-un interval de 24 de ore, alte 15,374 de persoane s-au infectat cu SARS-CoV-2. 1.914 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Din momentul în care a fost declarată pandemia de coronavirus în România și până în prezent, 2.629.090 de persoane au fost testate pozitiv cu SARS-CoV-2, dintre care 97.307 sunt pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Un număr semnificativ de persoane s-au vindecat de coronavirus, mai exact 2.215.462 de pacienți.
Bilanțul deceselor pentru joi, 17 februarie 2022, arată că 125 de români au murit după ce s-au infectat cu SARS-CoV-2.
„Până astăzi, 62.188 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 16.02.2022 (10:00) – 17.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 125 de decese (61 bărbați și 64 femei), dintre care 3 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iași, Ilfov, Maramureş, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Dintre cele 125 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 21 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 40 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 54 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
123 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 125 de pacienți decedați, 104 au fost nevaccinați și 19 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
Au fost raportate 3 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Galați și Ilfov, 2 în luna ianuarie 2022 și 1 în luna februarie 2022.”, au comunicat reprezentanții CNCCI.
Bilanț coronavirus joi, 17 februarie 2022. Câte teste au fost prelucrate în ultimele 24 de ore?
Conform datelor oficiale, în ultimele 24 de ore au fost prelucrate 22.004 teste RT-PCR (13.132 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.872 la cerere) și 44.984 de teste rapide antigenice. De la debutul pandemiei de coronavirus în România și până în prezent au fost făcute 12.248.210 teste RT-PCR și 8.248.842 de teste rapide antigenice.
Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 și care au nevoie de spitalizare se află în scădere, astfel că în spitale sunt 9.714 pacienți în momentul de față. La ATI se află cu 37 mai puțini pacienți decât în ziua precedentă, fiind internate la terapie intensivă 1,119 persoane. Dintre aceste, 964 sunt nevaccinate.
574 dintre pacienții internați în spitale sunt minori, la ATI fiind 10 persoane cu vârsta sub 18 ani.
Citeste si: CCR a declarat neconstituţională OUG prin care s-a impus purtarea măştii. Ce se întâmplă cu amenzile