În ultima săptămână, numărul celor care s-au infectat cu coronavirus s-a menținut ridicat, în fiecare zi fiind raportate peste 30,000 de noi infectări. Câte cazuri de coronavirus au fost anunțate joi, 3 februarie 2022 și câte decese? Iată bilanțul coronavirus actualizat.
Bilanț coronavirus joi, 3 februarie 2022: 32.671 de cazuri noi de coronavirus și 111 decese
La jumătatea lunii februarie, România ar putea atinge vârful valului 5 al pandemiei de coronavirus, astfel că în următoarele zile, autoritățile se așteaptă ca numărul de infectări să mai crească.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că numărul total de infectări cu COVID-19 a ajuns la 2.325.016 pe teritoriul României, 62.871 dintre cazuri fiind ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Reprezentanții autorităților au făcut public și bilanțul deceselor provocate de coronavirus. Mai exact, într-un interval de 24 de ore, în România au fost raportate 111 decese.
„Până astăzi, 60.353 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 02.02.2022 (10:00) – 03.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 111 decese (59 bărbați și 52 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman,Timiș, Vrancea și Municipiul București.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Dintre cele 111 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 4 la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 la categoria de vârstă 70-79 ani și
105 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 111 pacienți decedați, 85 au fost nevaccinați și 26 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. 25 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar un pacient decedat nu prezenta comorbidități.”, arată informațiile oficiale.
Bilanț coronavirus joi, 3 februarie 2022. Câți minori sunt în spitalele din România?
Noul coronavirus îi afectează și pe copii, lucru confirmat de numărul tot mai mare de minori aflați în spitalele din România. La momentul actual, 849 de copii se află în spitale și 20 la ATI.
Numărul total al pacienților din spitale este de 10.719, cu 281 mai mult decât în ziua anterioară. În secțiile de terapie intensivă (ATI) sunt internate 993 de persoane și 840 dintre ele sunt nevaccinate.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.898.493 de teste RT-PCR și 7.545.065 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 33.656 de teste RT-PCR (19.749 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.907 la cerere) și 68.389 de teste rapide antigenice.