În România, bilanțul coronavirus este actualizat zilnic, fiind prezentată situația îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 și a deceselor în ultimele 24 de ore. Datele oficiale arată că numărul celor care au fost testați pozitiv cu coronavirus a scăzut de ieri și până astăzi. Iată cum arată cifrele actualizate pentru ziua de miercuri, 16 februarie 2022.
Bilanț coronavirus miercuri, 16 februarie 2022: 17.447 de cazuri noi de coronavirus și 183 decese
Bilanțul coronavirus este anunțat de CNCCI zilnic, iar pentru miercuri, 16 februarie 2022, reprezentații instituției au precizat că s-au înregistrat 17.447 de cazuri noi de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2. Numărul cazurilor noi este în scădere, având în vedere că în ziua anterioară au fost anunțate 21,885 de noi îmbolnăviri. Din numărul total de cazuri noi, 2.175 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
De la primul caz de coronavirus confirmat în România și până în prezent, 2.613.716 de persoane au fost testate pozitiv cu SARS-CoV-2.
95.393 de cazuri sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 2.192.453 de pacienți au fost declarați vindecați.
Citeste si: Restaurantele și magazinele nu se mai închid la ora 22:00. Ministrul Sănătății a făcut anunțul
În ziua precedentă, numărul deceselor a explodat, fiind raportate 204 decese. Astăzi, 16 februarie 2022, CNCCI a anunțat că s-au înregistrat 183 de decese în ultimele 24 de ore, 12 fiind anterioare intervalului de referință.
„Până astăzi, 62.063 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 15.02.2022 (10:00) – 16.02.2022
(10:00) au fost raportate de către INSP 183 de decese (98 bărbați și 85 femei), dintre care 12 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Iași, Ilfov, Maramureş, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Dintre cele 183 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de de vârstă 20-29 de ani, 5 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 72 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 66 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
180 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 183 pacienți decedați, 152 au fost nevaccinați și 31 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. 30 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidități.
Au fost raportate 12 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Giurgiu, Ialomița, Neamț, Tulcea și Municipiul București, 4 în luna ianuarie 2022 și 8 în luna februarie 2022.”, au anunțat autoritățile.
Bilanț coronavirus miercuri, 16 februarie 2022. Câte persoane se află la ATI?
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că restricțiile vor fi ridicate în momentul în care numărul pacienților de la ATI va fi în scădere. Autoritățile au anunțat că miercuri, 16 februarie 2022, la ATI se află internate 1.156 de persoane, iar dintre acestea, 987 sunt nevaccinate.
În spitalele de profil din România se află 10.050 de pacienți, cu 365 mai puțin decât în ziua anterioară.
Până în prezent, pe teritoriul României au fost efectuate12.226.206 teste RT-PCR și 8.203.858 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.348 de teste RT-PCR (14.272 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.076 la cerere) și 49.147 de teste rapide antigenice.
Citeste si: Doctorul Adrian Marinescu anunță când se termină pandemia de COVID-19: "Ne trebuie răbdare"