BILANTUL MITINGULUI DIASPOREI din Piata Victoriei: 440 de persoane au avut nevoie de asistenta medicala. PMP ii cere ministrului de Interne, Carmen Dan, sa opreasca interventia jandarmilor din Piata Victoriei, afirmand ca “aceste interventii amintesc de

Autor: Adelina Minulescu
Actualizat: 11 aug 2018, 10:11

Incidente extrem de violente au avut loc în Piaţa Victoriei, jandarmii intrând în forţă pentru a goni oamenii.

Astfel de incidente s-au produs pe tot parcursul protestului, unii manifestanţi au forţat gardurile în zona din faţa Guvernului şi au aruncat cu diverse obiecte, în special sticle de plastic, iar scutierii au ripostat cu grenade cu gaze lacrimogene şi cu tunul cu apă. Mai multe persoane au avut nevoie de ajutor medical. ”Nu ne dorim o intervenţie în forţă, dar în cazul în care aceste lucruri nu se vor opri, vom fi nevoiţi să folosim toate mijloacele pe care le avem în dotare”, spune purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

Preşedintele Klaus Iohannis condamnă ferm intervenţia brutală a Jandarmeriei, puternic disproporţionată în raport cu manifestările majorităţii oamenilor din Piaţa Victoriei şi subliniază că încercarea de a înfrânge voinţa oamenilor printr-o reacţie violentă a forţelor de ordine este o soluţie condamnabilă. Preşedintele subliniază că ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicaţii pentru modul în care a gestionat evenimentele din această seară. PMP îi cere ministrului de Interne, Carmen Dan, să oprească intervenţia jandarmilor din Piaţa Victoriei, afirmând că “aceste intervenţii amintesc de anii '90”.



Femeia jandarm bătută în Piaţa Victoriei este internată la Spitalul de Urgenţă Floreasca, cu suspiciune de fractură la coloana cervicală, au precizat reprezentanţii Jandarmeriei.


Un număr de 440 de persoane au primit asistenţă medicală în Piaţa Victoriei, dintre aceste 65 fiind transportate la spital, în urma mitingului de vineri.


 ”440 de intervenţii pentru acordare asistenţă medicală la faţa locului (24 jandarmi), în urma cărora 65 de persoane au fost transportate la spital (9 jandarmi)”, precizează ISU.


În Piaţa Victoriei au fost prezente 17 ambulanţe SMURD de prim ajutor, 13 ambulanţe pentru multiple victime, toate deservite de medici, 3 motociclete SMURD, o maşină de suport logistic medical, 13 maşini de pompieri, un centru de comandă şi coordonare, 56 de paramedici pentru preluarea răniţilor.


 Armele celor doi jandarmi care au fost bătuţi în Piaţa Victoriei au fost sustrase, iar structurile Ministerului Afacerilor Interne fac cercetări în acest caz.


”Structurile MAI au fost mobilizate pentru identificarea persoanelor care au sustras armele individuale ale celor doi jandarmi care au fost loviţi cu bestialitate de mai multe persoane în Piaţa Victoriei. În acest moment sunt analizate imaginile care surprind momentul respectiv pentru identificarea acelor persoane”, precizează purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

Cazul va fi preluat de Parchetul competent.

Jandarmeria face apel la toţi cetăţenii care au informaţii să anunţe poliţia.



PMP îi cere ministrului de Interne, Carmen Dan, să oprească intervenţia jandarmilor din Piaţa Victoriei, afirmând că “aceste intervenţii amintesc de anii '90”.

"PMP condamnă violenţele din Piaţa Victoriei şi cere ministrului Carmen Dan să oprească imediat intervenţiile în forţă împotriva oamenilor care manifestă paşnic în Piaţa Victoriei. Aceste intervenţii amintesc de anii '90, când regimul Iliescu oprea, cu o brutalitate extremă, dreptul la liberă exprimare al cetăţenilor", a transmis PMP printr-un comunicat de presă.
(sursa news.ro)