Potrivit digi24.ro, Banca Națională a României a majorat la 16,3% prognoza inflației pentru finalul anului 2022.
BNR a majorat prognoza inflației cu 16,3% pentru finalul acestui an
Potrivit datelor arătate de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, Banca Națională a României a majorat la 16,3% prognoza de inflație pentru finalul acestui an şi estimează o inflație de 11,2% pentru sfârșitul anului viitor.
Mugur Isărescu, a anunțat luni, 14 noiembrie, într-o conferință de presă, că Banca Națională a României (BNR) a majorat la 16,3% prognoza de inflație pentru sfârșitul acestui an şi la 11,2% pentru sfârșitul anului 2023.
Citește și: BNR a majorat dobânda-cheie. Toți românii cu rate la bănci vor fi afectați
Guvernatorul BNR a menționat că rata anuală a inflație i s-a menținut pe o traiectorie ascendentă dar că şi-a încetinit viteza de creștere. „În
Potrivit băncii centrale, rata anuală a inflației IPC este proiectată să urmeze o traiectorie ușor în scădere până la sfârșitul anului viitor, iar ulterior să se corecteze în ipoteza disipării graduale atât a șocurilor de ofertă, cât şi a presiunilor din partea cererii agregate.
Conform scenariului de bază, tendința de scădere va fi întreruptă temporar în trimestrul III 2023, odată cu ieșirea din vigoare a măsurilor de plafonare a prețurilor la bunurile energetice, cu impact la nivelul ratei anuale a inflației IPC timp de 4 trimestre.
La finalului trimestrului III 2024, convergența către ținta de inflație este prevăzută a fi una rapidă, având ca resort principal efecte de bază extrem de favorabile.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Guvernatorul BNR a specificat faptul că în noiembrie 2019 România era campioană, cu cea mai mare rată a inflației din UE, dar că pe parcursul a trei ani situația s-a îmbunătățit în comparație cu alte țări europene, coborând pe poziția a 10 – a. „Mulți cred că dacă ai intrat în zona euro, ai scăpat de inflație. Uite că se dovedește a fi neadevărat”, a mai adăugat acesta.
Mugur Isărescu spune că trebuie văzut dacă o eventuală plafonare de bază în echilibrul piețelor la energie electrică, la gaze naturale sau la țiței va avea efecte pozitive asupra indicelui prețurilor de consum.
Banca centrală majorează dobânda cheie pentru a putea domoli inflația. De fiecare dată când BNR majorează dobânda, băncile o urmează și cresc dobânzile la credite, dar și la depozite, pentru a opri consumul pe credit și a stimula economisirea.
Băncile comerciale sunt așteptate să crească și ele dobânzile, odată cu BNR.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a dorit să mai menționeze că „La prețurile materiilor prime avem date care arată o anumită stabilizare a cotațiilor”, arătând că evoluția inflației va fi influențată de eventualele reduceri de costuri, de prelungirea conflictului din Ucraina şi de cât de dificilă va fi iarna.
Inflația este un fenomen macroeconomic care apare ca urmare a deciziilor monetare și fiscale. Inflația este cauzată de creșterea ofertei de bani într-o economie, măsurată prin masa monetară intermediară (M2), care se află în continuă creștere, la finalul anului 2021 ajungând la un nivel de aproximativ 3 ori mai mare decât în criza financiară din 2008.