BNR, veste buna pentru romanii cu credite! Ce a decis Banca Nationala in aceasta perioada dificila cauzata de coronavirus

Autor: A.I.

Comitetul de Supraveghere al Băncii Naționale a României, întrunit în ședință de urgență, a clarificat modul în care băncile și IFN-urile din România trebuie să aplice reglementările în vigoare în contextul pandemiei cu COVID 19 trebuie să aplice reglementările în vigoare în contextul pandemiei cu COVID 19.

BNR va face uz de flexibilitățile cadrului normativ, astfel încât persoanele și companiile cu credite să poată fi ajutate atât de bănci, cât și de instituții financiare nebancare în perioada următoare.

”Amânarea la plată (urmare a unei măsuri generale sau prin negocieri directe cu clienții), determinată de situația actuală, nu trebuie asociată unei noțiuni de dificultate financiară a debitorului. În consecință, creditul nu trebuie reclasificat, iar instituția bancară nu trebuie să constituie provizioanele pe sumele datorate, ca urmare a restructurării”, a transmis BNR.

Comunicatul BNR

Reglementările actuale permit împrumutătorilor (instituții bancare și nebancare) să amâne la plată creditele oricărei persoane fizice afectate de pandemia COVID 19, fără aplicarea condițiilor prevăzute de Regulamentul BNR nr.17/2012 privind unele condiții de creditare, cu modificările ulterioare, privind gradul de îndatorare, limitarea creditului funcție de valoarea garanției și durata maximă a creditului de consum.În ceea ce privește instituțiile de credit, Banca Națională a României menționează că, măsurile de susținere a debitorilor vor fi reflectate în situațiile băncilor în mod similar cu practica la nivel UE, prin aplicarea în mod unitar a cadrului european

de reglementare în domeniile prudențial și contabil.

Cadrul de reglementare prudențial conține o serie de instrumente special create pentru situații precum cea pe care o traversăm în prezent, în scopul asigurării condițiilor pentru depășirea perioadelor dificile cu menținerea sănătății financiare a băncilor. Astfel, în perioadele anterioare, băncile au constituit amortizoare de capital potrivit reglementărilor europene și naționale adoptate de Banca Națională a României în baza recomandărilor Comitetului Național pentru Supraveghere Macroprudențială.

Dat fiind contextul actual, Banca Națională a României a decis să permită băncilor să utilizeze temporar (până la o dată ce va fi comunicată ulterior) amortizoarele de capital anterior constituite, cu menținerea respectării cerințelor prevăzute de cadrul legal pentru aceste flexibilizări.

Adaptarea la noile condiții a amortizoarelor de capital sprijină băncile în a-și menține rolul de suport al economiei reale. Totodată, conform cadrului de reglementare, băncile au constituit și menținut rezerve de lichiditate care pot fi utilizate pentru a face față unei cereri mărite de lichiditate pe parcursul unei situații de criză.

Astfel, în linie cu acțiunile întreprinse în acest sens la nivel european, BNR permite băncilor neîncadrarea în nivelul minim al indicatorului de lichiditate, cu scopul utilizării acestor rezerve pentru a contribui la o bună funcționare a sectorului bancar și a ajuta băncile în asigurarea de lichidități suficiente firmelor și populației.Instituțiilor de credit li se va comunica modul în care poate fi utilizată flexibilitatea cadrului prudențial pentru a reflecta măsurile de amânare la plată într-un mod care să urmărească totodată menținerea sănătății financiare a sectorului bancar astfel încât acesta să poată continua să furnizeze sprijin economiei reale.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

În condițiile în care o instituție de credit negociază o măsură de amânare la plată, pe bază individuală, nelegată de situația pandemiei COVID 19, o astfel de operațiune trebuie clasificată ca restructurare.

Instituțiile de credit trebuie să continue să evalueze, în mod adecvat, calitatea tuturor expunerilor din credite pentru identificarea  indiciilor de improbabilitate de plată.

BNR va evalua, la rândul ei, în mod permanent, situația fiecărei bănci și, în funcție de evoluția impactului generat de pandemia COVID-19, va lua măsurile ce se impun.Aceste interpretări legate de starea de nerambursare în condițiile pandemiei de COVID 19, se bazează pe prevederile Ghidului EBA GL/2016/07, fiind agreate cu Autoritatea Bancară Europeană (European Banking Authority – EBA). Ele creează premisele pentru sprijinirea clienților cu  credite în curs de derulare și facilitarea accesului la noi linii de finanțare, cu menținerea în limite acceptabile a bonității instituțiilor financiare.

În ceea ce privește instituțiile financiare nebancare înscrise în Registrul general, Banca Națională a României confirmă acestor împrumutători că restructurările creditelor acordate persoanelor afectate în mod negativ de pandemia COVID-19, prin mecanismul suspendării/înghețării pe o perioadă determinată a plăților scadente, nu atrag în mod automat necesitatea constituirii de provizioane specifice de risc de credit, în considerarea faptului că acest mecanism nu va implica acumularea de zile de întârziere la plata ratei de credit.

În plus, în cazul instituțiilor financiare nebancare înscrise în Registrul special, care sunt supuse unor cerințe suplimentare de prudență în ceea ce privește regimul restructurărilor de credite, banca centrală confirmă acestor creditori că restructurarea creditelor persoanelor afectate de pandemia COVID-19 nu determină clasificarea automată a respectivelor împrumuturi într-o categorie inferioară de risc de credit și, implicit, nici cerințe suplimentare de  provizionare.

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de supraveghere a instituțiilor financiare nebancare înscrise în Registrul special, confirmă acestor entități că, din perspectiva cerințelor referitoare la adecvarea nivelului fondurilor proprii de care acestea dispun, neîncadrarea temporară în limitele aplicabile referitoare la expuneri din credite, potrivit Regulamentului BNR nr.20/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările ulterioare, în cazul în care este generată de aplicarea de către creditor a unor măsuri de sprijinire a debitorilor sau de stimulare a creditării în contextul pandemiei COVID 19, reprezintă un caz excepţional şi bine justificat, pentru care, conform reglementarilor, IFN afectate vor notifica BNR pentru agrearea unui termen de reîncadrare în nivelurile prevăzute de cadrul normativ specific.

Banca Națională a României va transmite scrisori de informare tuturor creditorilor (instituții bancare și instituții financiare nebancare) prin care li se va confirma posibilitatea restructurării creditelor debitorilor și modalitatea de aplicare a reglementărilor în vigoare, potrivit celor de mai sus.Referitor la sprijinul guvernamental sub forma garanțiilor pentru susținerea în continuare a creditării, Banca Națională a României va colabora cu autoritățile statului pentru ca respectivele garanții să îndeplinească condițiile reglementărilor prudențiale bancare aplicabile la nivelul Uniunii Europene în scopul diminuării cerințelor de capital, astfel încât potențialul de finanțare al instituțiilor de credit să crească.