Botezul Domnului sau Boboteaza, așa cum mai este cunoscută sărbătorea în limbaj popular, se sărbătorește în fiecare an, pe data de 6 ianuarie. Iată ce se întâmplă, de fapt, în această zi și ce trebuie să facă toți credincioșii cu agheasma, imediat după ce o aduc de la biserică.
Bobotează 2023. Ce se întâmplă în toate bisericile de Botezul Domnului?
În anul 2023, Boboteaza pică pe data de 6 ianuarie, fiind una dintre primele sărbători importante din noul an.
Credincioșii merg la biserică pe 6 ianuarie pentru a asista la slujba de sfințire a apelor, oficiată de Bobotează.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Ce trebuie să faci cu agheasma după ce ajungi acasă?
Despre agheasma mare se spune că are puteri miraculoase, mai ales că poate fi obținută doar într-o singură zi a anului, de Bobotează. După ce ajung acasă, oamenii trebuie să stropească cu agheasmă fiecare încăpere din locuință, iar dacă au animale, atunci ar trebui să le pună și acestora câteva picături de apă sfințită în apa de băut.
Agheasma mare se consumă doar de opt ori după slujba de Bobotează. Astfel, timp de opt zile, credincioșii beau, pe stomacul gol, apă sfințită, după care iau sfânta anaforă. Nu în mod întâmplător agheasma mare se consumată doar opt zile. Această cifră amintește de veșnicie și se spune că cei care o consumă caută viaţa şi bucuria veşnică în iubirea Preasfintei Treimi. Aceasta este singura perioadă din an în care agheasma poate fi consumată fără post și fără spovedanie. Cei care vor să consume agheasma mare și după data de 14 ianuarie 2023 trebuie să știe că pot face acest lucru doar dacă țin post și merg la biserică pentru a se spovedi.
Despre agheasma mare se spune că este foarte puternică și că poate face minuni. Această apă sfințită în ziua de Bobotează apără împotriva duhurilor necurate, îi ajută pe bolnavi să facă față mai ușor bolilor și protejează casele de energiile negative.
Cum se păstrează agheasma de la Bobotează 2023?
După ce este adusă de la biserică, agheasma se păstrează într-un recipient curat, cu dopul foarte bine închis. În cazul în care nu este păstrată corect și capătă un miros neplăcut, aghiasma nu se aruncă, ci poate fi vărsată într-o apă curgătoare curată sau la rădăcina unui copac.
Citește și: De ce se sfințesc apele pe 6 ianuarie? De Bobotează apa Iordanului își schimbă cursul