Boboteaza, 6 ianuarie 2023: De ce se aruncă crucea în apă? Care este legătura între recuperarea crucii și Botezul lui Iisus

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 03 oct 2023, 01:50

Pe 6 ianuarie ortodocșii sărbătoresc Boboteaza

Sursa: https://www.pexels.com/

De ce se aruncă crucea în apă de către preoți de Bobotează? Semnificația acestei tradiții importante

Pe data de 6 ianuarie creștinii ortodocși sărbătoresc Boboteaza. În această zi, preoții aruncă o cruce în apă, iar mai mulți tineri sar să o recupereze. Care este de fapt tradiția acestui obicei?

De ce se aruncă crucea în apă în ziua de Bobotează

Potrivit tradiției, după slujba de Bobotează și după ce au fost sfințite apele, preotul aruncă o cruce în apă, iar mai multe persoane sar după ea să o recupereze.

Boboteaza sau Botezul Domnului, sărbătorită pe 6 ianuarie, reprezintă ziua în care natura întreagă se sfințește.

De asemenea, conform tradiției ortodoxe se spune că preotul împreună cu credincioșii merg pe malul unei ape unde are loc slujba de Agheasmă Mare, adică de sfințire a apei. Apoi, preotul aruncă o cruce în apă, iar curajoșii încearcă să o recupereze. Astfel că, cel care prinde crucea şi o aduce la mal este binecuvântat în acel an în tot ceea ce face.

În vechime, acesta se bucura de respectul întregii comunități, iar domnitorii îl recompensau cu diferite daruri.

Citește și: Câte zile nu ai voie să speli după Bobotează 2023. Greșeala pe care o fac majoritatea românilor

Oamenii Bisericii susțin că obiceiul aruncării crucii în apă are şi o semnificație teologică, aceasta fiind o rânduială veche ținută acum doar în țările ortodoxe, semnificând binecuvântarea apelor naturale prin afundarea sau aruncarea unei cruci în ele.

Aceasta semnifică, în primul rând, intrarea şi ieșirea lui Hristos din apa Iordanului pe care o sfințește cu propriul Său trup. Apa fiind seva universului şi a tuturor elementelor cosmice, întregul univers primește sfințirea, după cum arată una dintre cântările praznicului: Hristos S-a botezat, El iese din apă şi odată cu El, purifică lumea întreagă. Scoaterea rapidă a crucii îl reprezintă pe Iisus care a iești din apa Iordanului fără păcate.

De asemenea, gestul aruncării crucii în apă se regăsește și în vechiul testament când Moise a aruncat un lemn în apa sărată, iar aceasta s-a transformat în apă potabilă și astfel poporu aflat în pustietate au putut să bea apa.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Alte superstiții legate de Bobotează

Cu Agheasma Mare se stropesc casele credincioșilor şi locuitorii acestora, în Ajunul Bobotezei și tot cu aceasta se stropesc şi lucrurile care trebuiesc binecuvântate sau sfințite, cum ar fi de pildă, la binecuvântarea şi sfințirea prapurilor, la sfințirea crucii şi a troițelor, a clopotului, a vaselor şi veșmintelor liturgice, la sfințirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor şi a Sfântului şi Marelui Mir.

Epifania, numită popular Boboteaza, este unul dintre praznicele Împărătești și celebrează dezvăluirea Sfintei Treimi lumii. Mai exact, Glasul Tatălui care se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat şi stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh se pogoară asupra Lui în chip de porumbel.

Citește și: 5 ianuarie 2023: Ajunul Bobotezei, zi de post negru. Ziua în care se alungă spiritele rele, iar fetele își visează ursitul

Preoții, dar și credincioșii, consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfințită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfințirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului, iar apa sfințită la biserică în această zi şi luată de credincioși nu se strică niciodată.

Sursă: stiridinlume.ro