De ceva timp, se zvonește că Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean formează un cuplu. Cei doi au fost văzuți de mai multe ori împreună și, acum, au decis să plece în vacanță, în Grecia. Cu toate acestea, Bogdan de la Ploiești a făcut un anunț care a uimit pe toată lumea.
Bogdan de la Ploiești susține că nu este într-o relație cu Cristina Pucean
În ultima vreme, Bogdan de la Ploiești s-a fotografiat în timp ce o ținea de mână pe Cristina Pucean, îi dădea să mănânce, dar și în alte momente care duceau pe toată lumea cu gândul la o relație.
„Am văzut că au apărut niște chestii de astea că sunt cu Cristina Pucean, dar credeți-mă că nu e ceea ce pare! Nu sunt adevărate deloc”, a spus acesta pe contul său de Instagram.
Mai mult decât atât, și Cristina a avut ceva de spus în această privință, dar cu câteva zile înainte de a pleca în vacanță. În cadrul unei emisiuni televizate, Cristina a recunoscut că cei doi se află într-o perioadă în care se cunosc și timpul va decide dacă merită sau nu să fie împreună.
„Ce să zic, măi? Nici eu nu știu dacă este sau nu ceva între noi. Dacă e să fie ceva, o să fiți primii care veți afla despre acest lucru”, a spus și Cristina Pucean, potrivit spynews.ro.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Bogdan de la Ploiești refuză ideea de căsnicie
În urmă cu ceva timp, Bogdan de la Ploiești a declarat că nu se vede bărbat însurat. Artistul a mărturisit că nu vrea să își facă nicio relație serioasă și nici nu vrea să se însoare, deoarece firea lui complicată l-ar face de neînțeles în fața femeilor.
Mai mult decât atât, acesta a mai menționat și faptul că a fost infidel în relațiile sale de cele mai multe ori.
„Nu vreau să mă căsătoresc, eu am niște concepții. Eu mă cunosc foarte bine.(....) Eu cred că nu există bărbat care să nu calce strâmb, așa că nu vreau să jur că nu o să fac acest lucru în biserică. Eu nu prea cred în iubire, de fapt. Eu, decât să spun te iubesc, mai bine aduc o floare.(...) Am fost infidel, da, de asta nu pot să merg la biserică, să jur iubire și apoi să mă îndrăgostesc de o altă femeie.(...)", a spus Bogdan de la Ploiești în cadrul unei emisiuni televizate, potrivit spynews.ro.