Se strâng rândurile celor care vor trăi o experiență totală în jungla din Republica Dominicană
Încă trei concurenți se adaugă listei vedetelor care vor ajunge în Republica Dominicană pentru a-și testa limitele în cea mai intensă competiție televizată – „Survivor România”.
Reality-ul se va filma în Republica Dominicană și îi va supune pe concurenți unor încercări teribile, la capătul cărora va exista un singur câștigător.
Citeste si: „Survivor Romania” isi anunta primii concurenti! Cine intra in competitie
Concurentii Survivor Romania: Bogdan Vladau
Bogdan Vlădău, om de televiziune, cântăreț, pasionat de sport și viață sănătoasă, întră în competiția „Survivor-România” cu dorința fermă de a câștiga. Telespectatorii au avut ocazia să îl urmărească într-o serie de show-uri TV de succes, cel mai recent fiind „Bravo, ai stil!”, difuzat de Kanal D, unde a impresionat ca membru al „Brigăzii sexy”, alături de Victor Slav și Alex Velea.
Impecabil în orice apariție televizată și un răsfățat al showbiz-ului românesc, Bogdan Vladau spune că cea mai dură încercare pentru el va fi aceea de a rezista dorului de soția sa, Gina Chirilă.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
„Sunt conștient că voi trece prin niște situații dificile, dar am un psihic puternic, echilibrat și mă adaptez destul de ușor la orice situație.
Am început să mă pregătesc sufletește, pentru că îmi va lipsi foarte mult soția mea, cred că aceasta va fi cea mai grea încercare pentru mine. Va trebui să o gestionez pentru că obiectivul meu este să câștig această competiție”, spune BogdanVlădău.
Concurentii Survivor Romania: Ioana Filimon
De o frumusețe iesita din comun, Ioana Filimon este Miss România 2016 și câștigătoarea trofeelor într-o serie de competiții internaționale: locul 1- Miss Global Model of the World 2018, locul 2- Miss Top Model of The World 2019, locul 2
„Îmi doresc să îmi demonstrez că sunt o supraviețuitoare și că mă pot descurca în orice situație. Atuurile mele sunt rezistența fizică și psihică, în orice condiții, mai ales că am mai fost pusă în situații destul de dificile și am făcut față cu brio. Îmi este teamă doar de <monștrii> care ies din mine când nu am ciocolată”, a declarat Ioana Filimon.
Concurentii Survivor Romania: Mihai Onicaș
Mihai Onicaș este un sportiv disciplinat, antrenat și carismatic. A jucat la Steaua București și Universitatea Cluj. A făcut parte din toate loturile naționale la categoria Juniori. Mentorul său este Gheorghe Hagi, cel care l-a și învățat jocul cu balonul rotund.
„<Survivor România> este o oportunitate unică de a-mi testa limitele. Totul este public, la vedere și vreau ca oamenii să mă cunoască așa cum sunt. Îmi doresc să devin parte dintr-o echipă așa cum eram când practicam sportul de performanță. Vreau să văd dacă pot rezista în condiții dificile. Nu îmi este teamă. Mă adaptez ușor atât la condiții grele, cât și la oameni noi. Știu să mă fac plăcut, să ajut. Vreau să îmi demonstrez nivelul de rezistență, mai ales psihică”, spune Mihai Onicaș.
Ioana Filimon, Bogdan Vlădău și Mihai Onicaș se alătură astfel lui Augustin Viziru, Ruby, Cezar Juratoni și Asianei Peng într-o experiență unică, de-a lungul căreia se vor surprinde pe ei înșiși, în care se vor lupta să își depășească temerile, limitele și să dovedească faptul că voința, echilibrul, prietenia, optimismul sunt aliați de nădejde în orice situație limită.
Reality-ul „Survivor România” le va aduce telespectatorilor emoție pură, tensiune la cele mai înalte cote, un spectacol total al supraviețuirii în condiții extreme.
În curând, vom reveni cu detalii despre ceilalți concurenți, prin comunicatele de presă și pe toate proprietățile Dogan Media Internațional: Kanal D, Radio Impuls și divizia online kanald.ro, wowbiz.ro, kfetele.ro, stirilekanald.ro, radioimpuls.ro.