O echipă de oameni de ştiinţă din Israel a realizat un studiu, în urma căruia au descoperit o sensibilitate a celulelor canceroase, după cum a anunţat Universitatea din Tel Aviv (TAU).
Cercetătorii au descoperit o sensibilitate a celulelor canceroase
În urma cercetărilor făcute de oamenii de ştiinţă de la Universitate TAU, s-ar putea dezvolta medicamente personalizate care se vor folosi de această caracteristică pentru a elimina cancerul.
În studiul publicat de cercetătorii de la TAU şi colegii lor din Statele Unite, Germania, Ţările de Jos şi Italia, au demonstrat cum un număr anormal de cromozomi (aneuploidie), o caracteristică unică a celulelor canceroase, poate deveni o vulnerabilitate a acestor celule.
Aceasta este cea mai frecventă modificare genetică survenită în cazul cancerului, iar atunci când apare în celulele canceroase, acestea pot contribui la progresia bolii.
Cum ar putea fi trata cancerul
Cercetătorii au comparat dependenţa genetică şi sensibilitatea la medicamente a celulelor normale cu cele ale celulelor cu un nivel ridicat de aneuploidie. Ei au descoperit că celulele canceroase aneuploide prezintă o sensibilitate crescută la inhibarea punctului de control celular (punctul de control mitotic) ce asigură separarea corectă a cromozomilor în timpul diviziunii celulare.
Totodată, specialiştii au descoperit că atunci când punctul de control era perturbat în celulele cu număr adecvat de cromozomi, diviziunea celulară s-a oprit şi, ca rezultat, cromozomii s-au separat cu succes, cu puţine
probleme create. Pe de altă parte, atunci când acest mecanism a fost perturbat în celulele aneuploide, diviziunea celulară a continuat, rezultând numeroase modificări cromozomiale care au compromis capacitatea celulelor de a se diviza şi au provocat chiar moartea acestora.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
De ce se îmbolnăvesc oamenii de cancer
Cancerul este o boală care nu poate fi descoperită la timp şi contracarată, semnele sale ies la iveală când boala este deja la un stadiu avansat, iar tratamentele nu mai sunt la fel de eficiente, ca atunci când sunt aplicate la stadii de început.
Cancerul este numit şi "boala cu o mie de feţe", pentru că nu doare, semnele şi simptomele cancerului fiind aproape invizibile, mimând afecţiuni peste care trecem uşor cu vederea. Durerile apar deja în stadii destul de avansate, atunci când boala a crescut destul şi invadeaza în vecinatate, sau poate chiar la distanţă.
Toate organele pot fi afctate de această boală, începând de la piele, cap, gât, muşchi, stomac, ficat, intestine, rinichi, vezică, aparatele reproducătoare masculine şi feminine, glande şi nu în ultimul rând, plămânii şi glandele mamare.
În urma unui studiu realizat în anul 2012, la nivel global se înregistrau 14,1 milioane de cazuri de cancer, iar dintre acestea 7,4 milioane au fost la populaţia masculină, iar 6,7 milioane la populaţia feminină.
Citeste si: Aceste forme de cancer afecteaza mai mult femeile! Sigur nu te-ai fi gandit la asa ceva!