“Bravo, ai stil!” se pregăteşte să îşi deschidă porţile la Kanal D2, pe 2 aprilie, de la 19:00! În acest nou sezon, la masa Juriului nu se va mai afla Tibi Clenci

Author: Oana Picerea
Actualizat: 04 mai 2023, 09:59

 Tibi Clenci nu se va mai afla la “Bravo, ai stil!” 

“Bravo, ai stil!”, show-ul inspiraţional despre atitudine, se pregăteşte să îşi deschidă porţile, la Kanal D2, noul post TV generalist, deţinut de Grupul Dogan Media International!

 Premiera celui de-al optulea sezon al show-ului va fi pe 2 aprilie, la Kanal D2. de la ora 19:00, chiar în prima zi de emisie a noii staţii de televiziune.  Telespectatorii vor urmari o ediţie specială a show-ului inspiraţional si vor avea ocazia să le cunoască pe noile concurente ale emisiunii.

 Tibi Clenci nu se va mai afla la masa Juriului la “Bravo, ai stil!” 

Trei membri ai Juriului se vor afla şi în acest nou sezon alături de concurentele emisiunii, devenind pentru acestea adevăraţi mentori. În cel de-al optulea sezon, la masa Juriului nu se va mai afla însa Tibi Clenci, celebrul fotograf international, care a împărtăşit din experienţa sa în domeniul artei fotografiei şi le-a ghidat pe concurente în  cel de-al şaptelea sezon al show-ului.

  “A fost o experienţă cu totul specială, pentru că sunt un artist, un performer, care apreciază actul artistic în toate manifestarile lui.

În acelaşi timp, m-am simtit onorat să le fiu alături, ca mentor, unor tinere care şi-au dorit să evolueze din punct de vedere stilistic şi nu numai.  Mă voi implica mai departe în proiecte care ţin de activitatea mea internatională şi le doresc succes noilor concurente care vor păşi în platoul noului sezon <Bravo, ai stil!>”, a spus Tibi Clenci. 

Citește și: Când începe noul sezon „Bravo, ai stil 2023!” și la ce post TV va putea fi urmărit? Schimbare de ultimă oră la Kanal D

 Experienţa uriaşă în domeniul artei fotografiei a lui Tibi Clenci a constituit un ingredient unic în evoluţia concurentelor, precum şi în spectacolul în sine, pe care îl reprezintă un show de o asemenea anvergură.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

În acest nou sezon, la masa Juriului nu se va mai afla Tibi Clenci
[Sursa: Kanal D]

Raluca Badulescu, supranumită “Regina Regească”, extrem de populară pentru modul tranşant, asumat în care îşi afirmă parerile, strălucitoare şi extravagantă la fiecare apariţie, le va ghida în continuare pe concurente pe drumul atât de provocator al competiţiei. Iar Maurice Munteanu, cel mai influent nume din industria de fashion din România, sclipitor şi plin de vervă, se va afla în continuare la masa Juriului, suprinzând de fiecare dată esenţialul, cu umor şi zambetul inconfundabil.

“Bravo, ai stil!” a creat comunităţi uriaşe de fani şi a educat gustul pentru estetic al românilor. De-a lungul celor şapte sezoane, emisiunea fenomen a lansat nume puternice în industria showbiz-ului autohton, dar şi generaţii de influenceri. Nu e de mirare că sute de tinere s-au înscris pâna acum la castingul organizat de echipa de producţie a emisiunii.   Pasionate de modă, dornice sa apară în lumina reflectoarelor pentru a demonstra că merită să fie într-o asemenea competiţie, acestea au trecut printr-un proces de selecţie foarte atent, pentru ca, pe 2 aprilie,  de la  ora 19:00, la Kanal D2, să îşi facă apariţia în cel mai strălucitor show despre stil şi atitudine.

Citește și: Când se lansează Kanal D 2? Anunț oficial